"Admite cererea debitorului FC Dinamo 1948. Deschide procedura generală a insolvenței. Termen pentru continuarea procedurii la 10.09.2014. Desemnează administrator judiciar pe CII Dascăl Cătălin Andrei care va îndeplini atribuțiile prevăzute de art. 20 raportat la art. 49 al.1 lit. a din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu o remunerație de 1500 lei din averea debitorului.", se arată în soluția pronunțată de Tribunalul București, informeaza Mediafax.

Miercuri, a avut loc al doilea termen în dosarul înregistrat la 13 mai, la Tribunalul București, prin care clubul condus de Ionuț Negoiță solicita deschiderea procedurii de insolvență. FC Dinamo este al șaselea club de Liga I care solicită intrarea în insolvență în ultimii doi ani, după FC Rapid, Gloria Bistrița, Universitatea Cluj, Oțelul Galați și FC Vaslui.

Comisia pentru acordarea licenței cluburilor a retras, la 21 mai, licența clubului Dinamo pentru participarea în competițiile de club UEFA în sezonul 2014-2015 la solicitarea directorului Administrației de Licențiere din cadrul FRF, Viorel Duru. Ulterior, la 28 mai, Comisia de Apel a Administrației de licențiere a FRF a respins memoriul grupării FC Dinamo prin care contesta retragerea licenței.

Conform legislației UEFA un club nu poate participa în cupele europene în perioada în care se află în insolvență. UEFA permite înscrierea cluburilor în competițiile pe care le organizează după un an de la încheierea acestei proceduri. Formația condusă de Flavius Stoican a ocupat poziția a patra în clasamentul Ligii I la finalul sezonului, loc care îi permitea să participe în turul doi preliminar al Ligii Europa, ediția 2014-2015. Următoarea echipă în clasament care deține licență pentru cupele europene este CFR Cluj.