Deutek, producatorul brandurilor de vopsele Oskar Superweiss si Danke!, a raportat anul trecut un profit de circa 150.000 de euro, dupa ce la nivelul anului 2012 grupul inregistra pierderi de 5,6 milioane de euro. In ceea ce priveste business-ul Deutek, compania germana a raportat anul trecut afaceri de 26,8 milioane de euro, in stagnare fata de anul precedent.

Comparativ cu nivelul anului 2008, afacerile Deutek s-au contractat doar cu 5%, pe o piata care a suferit in urma crizei. Totodata, compania a raportat pentru anul fiscal precedent datorii de 13,5 milioane de euro, in scadere cu peste 50% fata de 20,5 milioane de euro, cat a raportat in anul precedent.

Deutek SA, companie infiintata in anul 1993, importa initial vopselele sale din Germania, trecerea la productia locala facandu-se in 1998, cand a inaugurat o unitate de productie la nivel local, in apropierea Capitalei, in zona Popesti - Leordeni. Deutek este una dintre cele mai dinamice companii ce opereaza pe piata de vopseluri decorative. Brandurile Deutek se gasesc principalele retele de bricolaj si in toate magazinele de materiale de constructii din tara.

Piata lacurilor si vopselelor, estimata la o valoare de circa 130 – 140 de milioane de euro este dominata de catre grupurile Policolor – Orgachim, Fabryo – Atlas Paints, Akzo Nobel, dar si jucatori locali precum Sarcom sau Kober.

Sursa foto: deutek.ro