Compania Unifarm a primit solicitari sa aduca in tara, pe nevoi speciale, 22 de medicamente, peste o treime dintre acestea fiind pentru boli oncologice. De asemenea, au fost aduse in tara medicamentele pentru copiii cu leucemie, dar se asteapta stabilirea pretului, a declarat vineri, pentru News.ro, directorul companiei nationale, Adrian Ionel.

"Am primit solicitari sa aducem in tara 22 de medicamente care au disparut de pe piata, peste o treime fiind medicamente pentru boli oncologice. De asemenea, am primit solicitari pentru medicamente hematologice, pentru transplant, TBC si diabet", a spus directorul companiei Unifarm.

Potrivit legislatiei, pot fi aduse in tara in cantitati care sa asigure necesarul pentru un an de zile.

Adrian Ionel a precizat ca Unifarm a adus in tara medicamentele pentru copiii cu leucemie, dar acestea nu pot fi distribuite pana cand nu va fi stabilit pretul.

"Un ordin al fostului ministru al Sanatatii prevedea ca pretul unui medicament adus pe nevoi speciale nu poate depasi cel mai mic pret din 12 tari europene, asa ca acum asteptam modificarea ordinului, pentru ca aceste produse sa poata fi date spitalelor", a explicat Adrian Ionel.

Ministrul Sanatatii, Florian Bodog, a declarat, pentru News.ro, ca atunci cand a vrut sa aduca medicamente pe nevoi speciale, s-a "lovit " de un ordin al fostului ministru al Sanatatii, care a schimbat procedura prin care pot fi aduse in tara aceste produse.

"Cautam solutii pentru fiecare medicament care a disparut de pe piata, dar analizam fiecare caz in parte. Nu mai putem vorbi de un grup de medicamente, ci pentru fiecare produs avem o solutie personalizata. Mai concret, sunt producatori romani care produc medicamente numai pentru export. Au fost deja discutii cu una dintre firmele care produc oncologice pentru export si a spus ca va face un set de medicamente si pentru noi. Medicamentele vor fi achizitionate pe nevoie speciale, de catre Unifarm", a spus ministrul Sanatatii.

Florian Bodog a precizat ca o alta problema, despre care a aflat in aceasta saptamana, este legata de medicamentele pentru copiii cu leucemie.

"Miercuri mi s-a semnalat ca sunt probleme cu medicamentele pentru leucemie copii. Si pentru aceste medicamente este aceeasi procedura de nevoie speciale. Insa am avut surpriza sa constat ca, in decembrie, fosta conducere a Ministerului a schimbat ordinul de nevoie speciale. Ordinul prevede ca pretul medicamentelor aduse pe nevoi speciale nu poate depasi cel mai mic pret din cel din 12 tari. Or, acest lucru nu poate fi realizat, pentru ca daca gasim medicamentul intr-o tara in care nu se plateste clawback, atunci firma nu are niciun interes sa-l aduca in Romania sub pretul respectiv, in conditiile in care merge in alte tari la pret mai bun, cu vad comercial mai mare si cantitati mult mai mari", a mai spus ministrul Sanatatii.

In acest context, ministrul Sanatatii a dispus inceperea procedurilor pentru achizitiile medicamentelor pe nevoi speciale.

"In momentul de fata, in paralel cu procedurile de achizitie care merg prin Unifarm si cu procedurile de autorizare care merg prin Agentia Nationala a Medicamentului si a Dispozitivelor Medicale, am modificat ordinul de nevoi speciale, care este deja pe circuitul de avizare", a mai spus ministrul.

Si achizitia de vaccin este in diverse stadii de avizare sau de negociere.

"Pentru vaccinul tetravalent s-a semnat si au si intrat cantitatile, pentru hexavalent este semnat contractul. Procedura a fost finalizata. Pentru vaccinul hepatitic B avem in continuare aceeasi problema. Am activat un mecanism european pentru a achizitiona vaccin pentru infectia cu virus hepatitic B, am primit un raspuns din Norvegia si, in momentul de fata, specialistii romani au luat legatura cu omologii de acolo si vom vedem care vor fi conditiile pentru a-l putea aduce in Romania", a adaugat ministrul Sanatatii.

Sursa foto: funnyangel / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri