“Cresterea de 15% inregistrata intr-un an in care economia romaneasca nu a mai atins ritmurile spectaculoase din cei precedenti s-a datorat aplicarii unui management modern, de gestionare corespunzatoare a resurselor, ceea ce ne-a permis sa abordam proiecte extrem de complexe. In 2008 vom continua sa crestem reteaua teritoriala cu inca 2-3 birouri si vom intari si mai mult back-office- ul cu specialisti in domeniul financiar si de marketing, ceea ce va contribui la imbunatatirea calitatii muncii avocatilor nostri, pentru a ne mentine intre liderii pietei de avocatura din Romania. Dorim ca in 2008 sa depasim pragul de incasari de 20 de milioane de euro”, a declarat Doru Bostina, Avocat-Coordonator
Departamentele care au contribuit cel mai mult la aceasta crestere au fost litigii (22,95%), privatizare (13,48%) si imobiliare (7,88%).

In anul 2007, “Bostina si Asociatii” a inregistrat 221 de clienti noi, cu expunere de 32% pe primii 10 clienti. De asemenea, casa de avocatura a reusit sa deschida trei noi sedii secundare, precum si o crestere a numarului de avocati de la 104 la 130.

“Din punct de vedere strict cantitativ, am incercat sa mentinem ritmul de dezvoltare din ultimii ani prin diversificarea serviciilor, sporirea numarului de avocati si atragerea de noi clienti. Din punct de vedere calitativ, am participat la o serie intreaga de proiecte sofisticate din domenii precum piata de capital, privatizari, infrastructura, imobiliare, IT&C etc, unde avocatii nostri au reusit sa faca fata cu succes unor provocari profesionale cu adevarat noi pentru piata de consultanta juridica din Romania”, a mai spus Doru Bostina.

“Bostina si Asociatii” a oferit consultanta juridica pentru privatizarea Electroputere Craiova SA, FAMOS Suceava SA si INAV SA, pentru lansarea strategiei de privatizare a CFR Marfa, listarea la bursa a Transgaz (singurul IPO din 2007) si lansarea listarii la bursa a opt societati din subordinea Ministerului Transporturilor.

Citeste si:

De asemenea, a oferit consultanta juridica pentru modernizarea aeroportului international "Henri Coanda" din Bucuresti, proiect care se ridica la 82 milioane euro precum si a aeroportului din Bacau. Printre alte proiecte pentru care “Bostina si Asociatii” a oferit consultanta juridica se numara modernizarea Stadionului National “Lia Manoliu” (120 miloane euro), constructia podului Calafat - Vidin, constructia pasajului suprateran “Basarab” din Bucuresti (114 milioane euro), etc.

Casa de avocatura a mai oferit consultanta juridica pentru autorizarea MARFIN si PRVA fonduri private de pensii, precum si pentru accesarea de catre CFR Marfa a unui imprumut sindicalizat in valoare de 120 de milioane euro.

Casa de Avocatura "Bostina si Asociatii" este lider pe piata de consultanta juridica din Romania, cu o cifra de afaceri in 2006 de 12,6 milioane euro si peste 130 de angajati si colaboratori. "Bostina si Asociatii" detine birouri in Bucuresti, Viena, Fribourgh si Nicosia precum si in alte 13 mari orase din Romania. Casa de Avocatura a stabilit in 2007 un parteneriat cu Studio Juridico Intercontinental SL din Spania.