Grupul de logistica CS Cargo, prezent si pe piata din Romania, a semnat pentru un imprumut sindicalizat in valoare de 2,5 miliarde de coroane (100 milioane de euro), acesta fiind cel mai mare imprumut de acest tip acordat in ultimul an in Cehia, arata un comunicat al companiei.
CS Cargo va utiliza aceste fonduri pentru noi achizitii, dar si pentru extinderea capacitatilor sale operationale in Europa Centrala si de Est.

"Apreciem increderea pe care bancile ne-au acordat-o in aceasta perioada de criza, reusind astfel sa obtinem un credit de asemenea valoare. Sectorul logistic se indreapta inevitabil spre crearea unor unitati de dimensiuni mai mari, realizate atat prin fuziuni de companii cat si prin noi achizitii. De aceea vor supravietui pe piata cele mai puternice companii de logistica, cele care pot oferi servicii complete, inclusiv propria tehnologie IT. Noi suntem pregatiti pentru aceasta dezvoltare", a declarat directorul de Achizitii&Fuziuni al grupului CS Cargo, Filip Otruba.

Agentul imprumutului si unul dintre coordonatorii tranzactiei a fost Unicredit Bank din Cehia, parte a grupului bancar Unicredit, care detine 30% din CS Cargo Holding N.V. - compania mama a CS Cargo. Sindicatul mai include pe langa Unicredit Bank si eska spoitelna, membra a grupului bancar austriac Erste, si Komereni banka, membra a grupului bancar francez Societe Generale.

"CS Cargo este un exemplu care demonstreaza ca in ciuda perioadei economice dificile, cu o strategie bine aleasa si o buna cooperare intre client si banca este posibila atingerea unor scopuri ambitioase" a declarat directorul executiv al Unicredit Bank eska republika, Jii Kunert.

In acest an, grupul a achizitionat in proportie de suta la suta compania ceha de transport JTC Transcentrum. De asemnea, si-a intarit semnificativ si pozitia pe piata poloneza prin preluarea celui mai important operator logistic TSL Unitrans. CS Cargo urmareste in momentul de fata oportunitati de achizitie atat pe piata ceha cat si pe alte piete europene.

Pe langa aceste achizitii, CS Cargo a incheiat in 2008 si alte tranzactii importante. In luna martie a semnat un contract pentru achizitionarea a 1.500 camioane de transport Mercedes-Benz, valoarea totala a contractului fiind de peste 4,5 miliarde de coroane (180 milioane de euro).

CS Cargo este un holding international activ in domeniul serviciilor de logistica in opt tari europene din Europa Centrala si de Est. Compania mama, CS Cargo Holding N.V., este inregistrata in Olanda.

Direct sau actionand prin intermediul CS Cargo Management, a.s., aceasta administreaza companii care opereaza in Cehia (CS Cargo, a.s.), Slovacia (CS Cargo Slovakia, a.s.), Rusia (CS Cargo Ltd.), Polonia (CS Cargo Polska S.A.), Romania (CS Cargo Romania S.A.), Ungaria (CS Cargo Hungaria Zrt.), Slovenia (CS Cargo Logistica, d.o.o.) si Germania (CS Cargo Deutschland GmbH).

CS Cargo Holding este unul dintre leaderii de piata din Europa Centrala, furnizand servicii complete de transport si logistica. Grupul, fondat in 1995, a continuat sa-si mareasca anual cifra de afaceri, care a ajuns la 2,8 miliarde CZK (103,2 milioane euro) la sfarsitul lui 2006 si a atins aproape 4,3 miliarde CZK (160,3 milioane euro) in 2007.

CS Cargo Romania, cu sediul la Ploiesti, are ca obiectiv pana in 2010 obtinerea unui loc in top trei al celor mai mari operatori logistici din Romania. Pentru 2008, filiala din Romania isi propune obtinerea unei cote de piata de 10% si o cifra de afaceri de 15 milioane euro, bazata in special pe proiecte pentru industria alimentara, auto si electrotehnica.

Filiala din Romania mai are ca obiective pentru 2008 cresterea parcului auto existent de pana la cinci ori, adica cu 100 de unitati pana la sfarsitul anului. De asemenea, CS Cargo Romania prospecteza si oportunitatile de achizitie pe piata locala.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri