Noile cafenele Cup&Cino vor fi deschise in centrele comerciale Plaza Romania, Liberty Center si Fashion House, precum si in centrul regional al Bancii Transilvania din Baneasa.

"Ne dorim prezenta in locatii cat mai diverse, atat in centre comerciale, cat si in centre de business. In acest sens, am dezvoltat un parteneriat cu Banca Transilvania si vom opera sub brandul BT Cafe prima locatie, in centrul regional al bancii din Baneasa. Concomitent, am dezvoltat parteneriatele cu Debenhams, Diverta si am ales deschiderea a doua locatii independente in Fashion House Outlet Center" a declarat Sebi Vasilescu (foto), directorul executiv al Diviziei Sebra din cadrul Grupului RTC.

BT Café este prima cafenea Cup&Cino care functioneaza dupa conceptul de cafenea bancara. Cafeneaua este situata la parterul cladirii de business, pe o suprafata de aproximativ 110 metri patrati.

Diverta (Liberty Center) este al doilea spatiu de acest gen in care este prezent brandul Cup&Cino si are o suprafata de peste 70 metri patrati. De asemenea, cafenelele din Fashion House Outlet Center vor avea suprafete de 60 metri patrati, respectiv 130 metri patrati si vor fi amplasate in zona de fashion si zona de food.

Citeste si:

Prima cafenea Cup&Cino din tara a fost deschisa in septembrie in magazinul Diverta de pe bulevardul Magheru din Capitala. Atunci reprezentantii companiei au declarat ca planurile pentru anul viitor prevad deschiderea a peste 70 de unitati Cup&Cino, din care trei-patru cafenele de dimensiuni mari. Investitiile totale bugetate pentru 2009 depasesc 2,4 milioane de euro. In plus, grupul intentioneaza sa dezvolte barndul Cup&Cino si peste hotare, respectiv in Republica Moldova si in Bulgaria (in 2009).

Brandul Cup&Cino a fost infiintat in 1995, iar momentan este prezent in peste 13 tari din intreaga lume precum Chile, Portugalia, Germania, Austria, Grecia, Indonesia si altele.

RTC Holding, unul dintre cele mai mari grupuri de retail, distributie si servicii din Romania are in prezent noua divizii: Diverta (retail de carte, jocuri video, muzica, film, IT si papetarie), Rafar (retail haine, incaltaminte si cosmetice in franciza), Proffice (distributie de produse office), Ramiro (distributie de carte, media si jucarii), Sistec (dezvoltare si integrare solutii software), TCE-Curiero (cargo, curierat), Flaro (productie subansamble de plastic, mobilier si produse de birou), Rimobi (dezvoltari si proprietati imobiliare) si respectiv Sebra (francize din industria ospitalitatii).