“Daca in 2008, Glenmark Romania a inregistrat o cifra de afaceri de 3,5 milioane de dolari, in acest moment estimam ca intr-un an am reusit sa dublam aceasta cifra. Preconizam ca vom incheia anul financiar 2009 cu o cifra de afaceri de 8 milioane de dolari, iar pentru anul urmator preconizam o dublare a cifrei de afaceri, pana la 15 milioane de dolari”, a declarat Mariana Wencz (foto).

Cresterea veniturilor se bazeaza pe dezvoltarea portofoliului de produse, prin lansarea de 10 noi medicamente din cardiologie, gastroenterologie si sistem respirator, atat originale (produse aflate sub protectia patentului), cat si generice (copii ale originalelor sau originale care nu mai sunt protejate de brevet). „Compania are in prezent 55 de angajati si intentioneaza ca in 2010 sa mareasca numarului acestora pana la 75, ceea ce va marca trecerea Glenmark de la o companie mica, la una de talie mijlocie”, a explicat Wencz. Ca o comparatie, compania elvetiana Roche, cel mai mare importator de pe piata locala, cu afaceri pe piata locala de peste 140 de milioane de euro, are in jur de 160 de angajati.

Spre deosebire de celelalte state din regiune in care indienii sunt prezenti – Cehia, Slovacia si Polonia, Romania este singura tara in care intrarea pe piata s-a facut organic si nu prin achizitii, strategie pe care Mariana Wencz intentioneaza sa o pastreze, desi initial se vorbea si despre posibile preluari de jucatori. „Criza financiara ne-a afectat direct la intrarea pe piata, iar grupul a decis amanarea planului de cumpararea a unei companii producatoare din Romania”, explica country managerul. Chiar si printr-o dezvoltare organica, filiala romaneasca poate sa depaseasca, anul acesta, incasarile Poloniei, pozitionandu-se pe locul al doilea in topul vanzarilor din regiune pentru grupul indian, adauga sefa Glenmark Romania.

„Pragul psihologic” a fost atins in noiembrie anul trecut, cand compania a inregistrat vanzari de un milion de dolari pe luna, ceea ce a propulsat-o in topul primelor 40 de companii de pe piata locala, de la pozitia 99 pe care o ocupase in luna februarie a aceluiasi an. „Depasirea rezultatelor financiare previzionate initial, strategia de extindere a portofoliului pe care intentionam sa o abordam, chiar pe fondul unui climat economic precar, asa cum este cel actual in Romania si nu numai, sunt semne evidente ca vom urma un trend ascendent, oglindit si in bugetul pe anul acesta”, spune Mariana Wencz.

Grupul a bugetat, pentru cinci ani, investitii de 25 de milioane de dolari destinate filialei romanesti, portofoliul urmand a fi largit anual prin „atacarea” a 1-2 noi arii terapeutice, astfel incat in 2013 sa se ajunga la vanzari de 50 de milioane de dolari. Miza o reprezinta castigarea unei felii tot mai mare din piata locala, sector care are perspective optimiste de crestere pe termen mediu, in linie cu regiunea Europei Centrale si de Est.

„Chiar daca anul 2009 si estimarile pentru 2010 arata o scadere a pietei farmaceutice, mai ales in volume, Romania ramane totusi una dintre cele mai dinamice piete din CEE (Europa Centrala si de Est – n. red.) in urmatorii 5 ani. Cresterea se va baza pe istoricul ultimilor ani, continuand cresterea cererii de medicamente printr-un acces mai facil la tratamente inovative, crestere economica, incluzand cresterea PIB pe cap de locuitor si alocarea unui procent mai mare din PIB catre sanatate, precum si factorii epidemiologici, care arata potentialul de dezvoltare a pietei farmaceutice romanesti”, crede Wencz.

Citeste ce spun analistii Erste despre potentialul actiunilor farma din Europa Centrala si de Est.

In plina criza, Roche Romania si-a ajustat afacerile in sus cu 20%, pana la 141 mil. euro

In plina criza, Roche Romania si-a ajustat afacerile in sus cu 20%,...