Roche Romania, cel mai mare importator de medicamente si liderul pietei farma locale, si-a modificat estimarile initiale de crestere cu anul acesta, de la 117,6 milioane de euro la putin peste 141 de milioane de euro, pe fondul avansului sectorului farmaceutic, in special al segmentului medicamentelor anticanceroase.
"La inceputul anului, estimam pentru anul in curs vanzari totale de aproximativ 500 de milioane de lei (117,6 milioane de euro), la pret de producator. Ne gasim astazi, dupa opt luni, in situatia de a schimba aceste estimari initiale, asadar preconizam ca vom inregistra incasari la sfarsit de an de circa 600 de milioane de lei noi (141 milioane de euro, calculat la 4,25 lei/euro - n. red.)", a declarat pentru Wall-Street Dan Zamonea (foto), directorul general al Roche Romania.

Daca estimarile oficialilor Roche se vor adeveri la final de an, cifra de afaceri pe 2009 va fi in linie cu cea din 2008. In primele trei luni ale anului, filiala producatorului elvetian a inregistrat pierderi de sub 10%, pe fondul deprecierii puternice a leului fata de moneda europeana. Pentru acest an, oficialii Roche atingerea unei marje de profit de circa 1%.

In prezent, ponderea medicamentelor oncologice in totalul vanzarilor este de aproximativ 40%, iar pentru sfarsitul de an oficialii companiei elvetiene estimeaza o pondere similara. Avansul inregistrat de segmentul oncologicelor vine ca urmare a sporirii accesului pacientilor la medicamentele oncologice (medicamentele oncologice au devenit disponibile si in farmaciile cu circuit deschis - n.red.), astfel incat ponderea oncologicelor in cifra de afaceri a Roche s-a dublat, toamna trecuta, de la 15% la 30%. Anul acesta, raportate pentru primele opt luni, incasarile din medicamentele anticanceroase au sporit cu aproximativ 50%, comparativ cu perioada similara a lui 2008.

"Portofoliul Roche in Romania se sprijina pe trei piloni majori, balansati ca pondere in totalul vanzarilor companiei: segmentul oncologic, care a inregistrat cel mai dinamic avans, cel al tratamentelor hepatitelor virale si cel al anemiei din cancer si cel al bolii renale cronice", explica Zamonea, care apreciaza ca anul viitor noile medicamente destinate poliartritei reumatoide vor contribui de asemenea la incasarile producatorului elvetian in Romania.

Stocurile de medicamente oncologice, puse in pericol de comertul paralel

La sfarsitul anului trecut, seful Roche Romania vorbea pentru prima data, in cadrul unei intalniri informale cu presa, despre pericolul comertului paralel cu medicamente. Zamonea spunea atunci ca firme de distributie din alte state vor sa cumpere medicamente din Romania, a caror pret nu este actualizat in functie de evolutia cursului leu/euro. In prezent, pretul unui medicamente cu prescriptie din Romania este cel mult egal cu pretul cel mai mic dintr-un numar de 12 tari membre ale Uniunii Europene. Astfel, medicamentele de import sunt daca nu cele mai ieftine din Romania, printre cele mai ieftine din spatiul comunitar, devenind astfel tinta distribuitorilor care vor fi tentati sa le reexporte catre state unde acelasi produs este mai scump.

Desi situatia nu mai este la fel de grava ca anul trecut, cand Ministerul Sanatatii a inghetat preturile la un curs valutar cu 15-20% mai mic decat cel real, riscul comertului paralel ramane valabil, mai ales in cazul produselor originale si scumpe. "Comertul paralel este in continuare un fenomen de actualitate in peisajul farmaceutic romanesc, datorita preturilor mai mici la medicamentele inregistrate in Romania comparativ cu alte state europene. Exportul paralel necontrolat ar putea duce la lipsa unor medicamente de pe piata. Din semnalele pe care le primim din piata, medicamentele oncologice ar putea fi expuse unui asemenea risc", spune seful Roche Romania.

Medicamentele sunt produsele "ideale" pentru comertul paralel, cred analistii farma, si asta pentru ca o diferenta de 15% intre pretul medicamentului din tara sursa fata de cea in care se importa este motiv suficient pentru comertul paralel. Iar tratamentele dedicate cancerului se inscriu in aceasta categorie, medicamentele fiind in mare parte originale, deci cu un pret mai ridicat.

Roche creste pe o piata in declin

Piata farmaceutica interna s-a cifrat in cel de-al doilea trimestru al anului acesta la 449,9 milioane de euro, in scadere cu 8,8% fata de perioada similara a lui 2008, deprecierea in volum fiind de 15,3%, pe fondul scaderii preturilor la medicamentele cu precriptie si al declinului vanzarilor la OTC-uri, potrivit datelor companiei de cercetare Cegedim. Chiar si in aceste conditii, Roche Romania a raportat o crestere substantiala - de 50% - a vanzarilor in perioada ianuarie-august 2009, in mare parte ca urmare a avansului inregistrat pe segmentul oncologic.

Topul celor mai mari jucatori prezenti pe piata farma romaneasca nu a suferit in cel de-al doilea trimestru modificari la nivel de varf, companiile Roche, Sanofi-Aventis si GlaxoSmithKline (GSK) mentinandu-se in frunte. Astfel, raportata la ultimele 12 luni, Roche detine o cota de piata de 8,1%, cu vanzari de 613,3 milioane de lei, urmata fiind de Sanofi-Aventis, cu 6,9% (523,7 milioane de euro) si GSK - cota de piata de 6,7% si incasari de 511,1 milioane de lei.

Clasamentul a ramas, in ceea ce priveste top 10 deosebit de stabil inca din toamna anului trecut, cand rezultatele trimestrului al treilea au plasat compania elvetiana Roche in frunte, depasind GSK, care a cazut pe pozitia a treia. GSK se mentinuse in fruntea clasamentului timp de 10 ani, dar a inceput sa piarda teren in favoarea Roche, ale carei afaceri au inceput sa creasca odata cu suplimentarea bugetelor pentru programele nationale de sanatate pe segmentul oncologiei. Luna aceasta, filiala locala isi va intari portofoliul de tratamente dedicate leucemiei, prin lansarea unui nou produs, potrivit oficialilor companiei.

Roche este un producator de medicamente si lider mondial pe segmentul medicamentelor anticanceroase. Filiala romaneasca a companiei elvetiene face parte din regiunea CEMAI (Europa Centrala si de Est, Asia Centrala, Orientul Mijlociu, Africa si Subcontinentul Indian) si se situeaza primele cinci tari ca cifra de afaceri in aceasta regiune. Anul trecut, Roche Romania a raportat vanzari de aproximativ 520,7 milioane lei (141,4 milioane de euro).

Cititi si care este parerea Ancai Vlad, cea mai puternica femeie de afaceri din farma, cu privire la comertul paralel de medicamente.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri