Retailerul de materiale de constructii si pentru amenajari interioare, Dedeman, a deschis o noua unitate in Craiova, cea de-a 18-a din retea, pentru care a investit suma de 11 milioane euro, fiind create locuri de munca pentru peste 190 de persoane.
Deschiderea noului magazin Dedeman in Craiova reprezinta finalizarea celui de-al doilea proiect din cele patru prevazute in planul investitional pentru anul 2010. Pana la finele trimestrului al treilea, alte doua magazine vor intra in circuit, in Arad respectiv Timisoara.

Strategia de extindere a companiei Dedeman, la nivel national, vizeaza o retea de 30 magazine pana in 2015.

"Economia globala da semne de revenire. Ne asteptam ca aceasta revigorare economica sa se simta si la noi inca din acest an. Pentru ca am crezut si credem intr-un parcurs pozitiv, dar si pentru ca suntem romani si credem in Romania, inauguram astazi al 6-lea magazin in vreme de recesiune economica si continuam realizarea planurilor de investitii", a declarat presedinte Dedeman, Dragos Paval, citat de NewsIn.

Noul magazin este amplasat pe un teren de 27.000 mp. Din suprafata totala, 12.000 mp deservesc ca spatiu de vanzare pentru cele peste 45.000 de produse acoperind cererea pentru materiale de baza in constructii, gresie si faianta, instalatii termice, instalatii sanitare, instalatii electrice, mobila, decoratiuni interioare, electrocasnice si electronice, utilaje, scule si accesorii, precum si produse pentru gradina.

Dedeman SRL a realizat in 2009 o cifra de afaceri de 250 milioane euro, mentinuta la nivelul celei din 2008. Pentru anul 2010, Dedeman estimeaza o crestere a cifrei de afaceri cu 15%, in euro, prin extinderea retelei la 20 magazine.

Dedeman, unul dintre principalii jucatori de pe piata materialelor de constructii si pentru amenajari interioare de tip DIY (Do It Yourself), este prezent pe piata de profil din 1992. Principalii competitori ai Dedeman pe piata autohtona de retail DIY sunt Baumax, Praktiker, Hornbach, Obi, Arabesque si Ambient.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri