Dezvoltarea sectorului intreprinderilor mici si mijlocii are nevoie, la orizontul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, de sustinerea presedintiei si a intregii clase politice. Acestea au fost concluziile reprezentantilor IMM - urilor din Romania, prezenti, ieri, la forumul cu tema Importanta consolidarii capacitatii IMM-urilor in perspectiva integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. Cu aceasta ocazie, Dan Voiculescu, presedintele de onoare al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) a precizat: Am solicitat presedintelui Traian Basescu o atentie deosebita fata de mediul de afaceri, care este unul dintre pilonii de baza ce vor ajuta Romania sa faca fata concurentei de pe piata Uniunii Europene. Toti trebuie sa fim constienti ca fara un sector puternic al IMM-urilor vor fi probleme la crearea bugetului de stat, la crearea locurilor de munca, la dezvoltarea sociala.

Intreprinzatorii cer eliminarea impozitului pe profitul reinvestit

Forumul cu tema Importanta consolidarii capacitatii IMM-urilor in perspectiva integrarii Romaniei in Uniunea Europeana a evidentiat necesitatea unei strategii coerente, cu accent pe dezvoltarea managementului si a inovarii. Eliminarea impozitului pe profitul reinvestit si un TVA redus la produsele alimentare de baza sunt doua dintre solutiile propuse de presedintele Romalimenta, Sorin Minea. Una dintre marile probleme ale economiei Romaniei sunt impozitele. Odata cu integrarea in UE ne vom transforma doar intr-o piata de consum daca IMM-urile romanesti nu sunt sprijinite sa faca fata competitiei, a mai precizat Minea.

Principalii factori care influenteaza competitivitatea IMM-urilor sunt capacitatea de a investitii, de a genera si a aduce noi produse pe piata si de a concura atat pe piata interna cat si pe pietele internationale. Firmele nu sunt suficient orientate catre piata pentru a face investitii pe termen lung care sa le permita dezvoltarea si consolidarea pe piata Uniunii Europene.

Ne lipsesc managerii de top

Cu acest prilej, Costin Dumitru, presedintele Blocului National Sindical (BNS) a evidentiat faptul ca una dintre marile probleme ale economiei romanesti este lipsa unei clase manageriale eficiente, de top. Mai mult, forta de munca este slab calificata fata de cea din UE. De fapt, doar 11% din angajatori acorda salariatilor un curs de calificare si doar 13% dintre intreprinderile mici si mijlocii investesc in inovare, ceea ce este cu mult sub nivelul mediu din Uniunea Europeana. Aceasta este, de fapt, o problema cu care se confrunta majoritatea managerilor din lume. In acest sens, un studiu realizat de compania de resurse umane Manpower arata ca 44% dintre angajatorii companiilor americane si alti 40% dintre angajatorii din alte 22 de tari se lupta pentru a gasi candidati calificati. Studiul a fost efectuat la sfarsitul lunii ianuarie 2006, pe un esantion de 33.000 de companii din 23 de tari. Desi tara noastra nu a fost inclusa in acest sondaj, aceeasi companie spune ca, in urmatorii ani, pe piata fortei de munca din Romania cele mai multe cereri vor fi pentru reprezentanti de vanzari, in special de servicii, muncitori calificati si ingineri.

Informarea intreprinzatorilor, un aspect-cheie

Principalele concluzii si recomandari ale forumului s-au referit la necesitatea sustinerii asociatiilor profesionale si patronale in dezvoltarea de servicii destinate membrilor, la diminuarea costului creditului si dezvoltarea sistemului de garantare, la sustinerea orientarii IMM-urilor in faza de initiere a afacerilor in special prin incubatoare de afaceri si tehnologice. De asemenea, este nevoie de cresterea calitatii actului guvernamental si dezvoltarea serviciilor de e-guvernare si informare a IMM-urilor. Eugen Ovidiu Ghirovici, presedintele Agentiei Nationale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie (AIMMC) a subliniat, cu acest prilej, ca sustinerea IMM-urilor inovative in special in sistemul de garantare si de capital de risc este o necesitate de grad zero.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri