Aceasta decizie a fost luata ca urmare a nerespectarii de catre cumparator a unei clauze din contractul de privatizare a SC Aro SA, privind interdictia de vanzare, pe o perioada de cinci ani de la data transferului dreptului de proprietate asupra actiunilor societatii, a activelor proprietatea Aro SA care concura la realizarea activitatii principale.
       
Cross Lander Inc. a instrainat Fabrica de Scule si Matrite, cuprinsa in Anexa la Contract care nominalizeaza aceste active. Astfel, AVAS a notificat cumparatorul asupra nerespectarii obligatiilor contractuale si a convocat reprezentantii Cross Lander USA Inc. la sediul Autoritatii, in data de 20 februarie 2006, pentru gasirea unor cai de conciliere cu privire la plata penalitatilor.
       
Conform contractului, penalitatile nu vor fi mai mici decat valoarea contabila a activului instrainat, la data iesirii acestuia din patrimoniul societatii, estimat provizoriu la 2,7 milioane dolari.
       
AVAS a avut de indeplinit unele obligatii contractuale fata de cumparator, privind acordarea unor facilitati, pentru care autoritatea a facut toate demersurile legale necesare. Realizarea acestora depindea si de actiunile altor institutii ale statului, precum Ministerul Finantelor Publice si Consiliul Concurentei.
       
Facilitatile acordate Cross Lander USA INC se ridica la o valoare totala de 1.726,3 miliarde ROL. Au existat, de asemenea, si foarte multe intalniri cu cumparatorul in care au fost cautate modalitatile de indeplinire a obligatiilor contractuale.
       
Potrivit Rompres, pana la actionarea in judecata, AVAS a facut numeroase demersuri pentru a mentine in activitate societatea ARO si pentru a asigura locurile de munca ale salariatilor. Astfel, a fost adoptata OUG nr. 114/2004 (aprobata prin Legea nr. 517/2004), prin care s-au acordat societatii ARO SA Campulung cvasi-totalitatea facilitatilor ce constituiau conditii rezolutorii in contractul de vanzare – cumparare de actiuni.
       
AVAS nu a incercat sa blocheze derularea contractului de privatizare, pana in momentul de fata fiind incheiate acte aditionale la contractul de vanzare – cumparare de actiuni tocmai pentru clarificarea unor aspecte legate de modul de realizare a angajamentelor contractuale. Cumparatorul insa a respins in mod repetat propunerile AVAS, de incheiere a unui act aditional, care sa presupuna o solutie de compromis privind realizarea obligatiilor investitionale.

'Este si a fost intotdeauna un contract mai mult decat controversat, fara prea multe parghii pentru a fi urmarit in procesul post-privatizare. Este insa o realitate asumata de conducerea AVAS din perioada respectiva si consfintita prin contract. Noi avem datoria sa urmarim acest contract si clauzele asa cum sunt formulate. Pentru diversele probleme sesizate in intocmirea acestui contract, organele abilitate s-au sesizat deja, si exista un dosar in lucru la Parchetul General, care speram sa isi gaseasca o finalitate. Noi, prin aceasta actiune, cerem cumparatorului penalitati pentru ca ni se cuvin din nerespectarea clauzelor contractuale. Voi urmari, in perioada care urmeaza, acest contract si intarim pozitia legala a statului in acest proces, cu cea mai mare fermitate', a afirmat Razvan Orasanu, presedintele AVAS.

AVAS a efectuat o serie de controale la ARO, ultimul fiind in perioada 1-3 februarie ac, avand ca obiectiv analiza modului in care au fost realizate obligatiile contractuale asumate de cumparator prin contractul de vanzare-cumparare de actiuni.