Ministerul Transporturilor a deschis o linie de finantare in valoare de 100 de milioane de euro destinata firmei americane Bechtel. Banii, imprumutati de stat, sint destinati platii lucrarilor de construire a autostrazii Transilvania.

Mai intii banii

„Eu cred ca Bechtel putea sa inceapa lucrarile deja. Ma astept sa le inceapa de luni, caci nu mai au motive sa nu le demareze”, spune ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre. Desi renegocierea contractului cu statul s-a incheiat de aproape trei luni, pentru a reincepe activitatea, Bechtel doreste sa vada mai intii primii bani, in contul avansului promis de stat, in valoare de aproximativ 30 de milioane de euro. De-abia dupa aceea va incepe reangajarea celor disponibilizati anul trecut, spune Bogdan Sgircitu, purtator de cuvind al companiei americane.

Imediat dupa angajari se vor putea incepe “unele” lucrari, iar o luna mai tirziu santierul va demara in forta, promite Bechtel. Punctul de lucru de la Savadisla, cel mai inaintat de pe tot traseul autostrazii, va fi cel pe care se vor concentra cel mai mult cei de la Bechtel, iar sectiunea 2B - Cimpia Turzii - Cluj Vest (Gilau) este una dintre prioritati.

Zece angajati pe un milion de euro

In prima faza vor fi reangajati 800 de oameni, dar daca se vor aloca 300 de milioane de euro pentru acest an, se vor angaja 4.000”, spera liderul sindicalistilor de la Cartel Alfa Cluj, Grigore Popa, dupa ce a semnat cu firma americana, la inceputul acestei luni, contractul colectiv de munca.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/index.php?id=5257&art=12675&cHash=cb44775a41