Actualul sistem fiscal din Romania este un sistem guvernat de lipsa oricarei predictibilitati, netransparent si care a trecut prin prea multe modificari legislative succesive, motiv pentru care nu stimuleaza in niciun fel atragerea de noi investitii, a spus fostul premier Mihai Razvan Ungureanu, intr-un interviu acordat wall-street.ro.
Ungureanu crede ca cei mai afectati sunt investitorii privati, care nu gasesc in acest sistem fiscal suportul necesar pentru construirea unor strategii de business pe termen lung si care sunt obligati sa se supuna schimbarilor haotice, uneori lipsite de logica economica ale prevederilor fiscale.

"Politica fiscala actuala nu stimuleaza in niciun fel atragerea de noi investitii. Ce avem sa le oferim potentialilor investitori? Birocratie excesiva, taxe si impozite care sugruma initiativa privata, ineficienta a administratiei publice. Toate sunt corelate intr-un tablou in care este zugravita incompetenta si iresponsabilitatea actualei guvernari. Cum putem avea crestere economica, cum putem avea progres daca aceasta componenta extrem de importantanta, stimularea investitiilor, este aruncata in derizoriu prin masuri haotice si incoerente? Sa nu uitam un lucru important: depindem si de capitalul strain pentru a ne putea finanta deficitul bugetar si deficitul de cont curent. Mediul de afaceri are nevoie de stabilitate si de predictibilitate fiscala pentru a creste atractivitatea Romaniei in fata investitorilor", a precizat Ungureanu.

Anul trecut, investitiile straine directe atrase de Romania au scazut pentru al patrulea an consecutiv, la 1,6 miliarde de euro, reducerea fiind de 11% fata de nivelul de 1,8 miliarde de euro consemnat in 2011.

Presedintele Fortei Civice crede ca nivelul ISD-urilor a fost afectat si de turbulentelor din plan politic intern, gradul de incredere fiind deteriorat, dupa ce anterior a fost puternic zdruncinat de situatia nu tocmai stabila din zona euro.

"Pe plan mondial, in ultimii ani, s-a inregistrat o crestere a competitiei in privinta atragerii ISD-urilor. Iar ameliorarea climatului investitional din Romania este cheia de bolta pentru atragerea unui numar cat mai mare de investitori straini. Repet, pentru ca sper ca acest lucru sa fie auzit si inteles, la adevarata sa importanta, de catre actuala putere: finantarea deficitului bugetar si a deficitului de cont curent depinde si de capitalul strain!", a explicat Mihai Razvan Ungureanu.



Fostul premier se declara impotriva interventionismului in economie, in contextul in care "diferitele guverne au promovat masuri care au contribuit la cresterea rolului statului in economie", in decursul timpului.

"Insa acest lucru nu este tocmai benefic, deoarece creste gradul de apasare imputat asupra mecanismelor de piata", avertizeaza Ungureanu.

Privatizarile, subiect tratat cu "o teribila iresponsabilitate"

Mihai Razvan Ungureanu face apel la "doua exemple graitoare in acest sens": Hidroelectrica si Oltchim, unde esecul privatizarii companiilor de stat a aruncat colosii industriei romanesti in apele tulburi ale insolventei.

In opinia lui, pierderile din acest domeniu amputeaza multe dintre sansele reale pentru economia Romaniei, avand in vedere pierderile de locuri de munca, pierderile financiare, precum si pierderea unui avantaj competitiv pe pietele de desfacere.

"Asa ca suntem obligati sa ne intrebam: de ce continuam sa mentinem INCA sub “tutela” statului aceste companii, aceste gauri negre in bugetul national? Iar raspunsul devine , pe zi ce trece, evident: pentru ca o mare parte a clasei politice trebuie sa se mai bucure inca nestingherita de beneficiile unor contracte preferentiale. De ce sa fie creat un mediu concurential, curat, deschis, cand interesele de grup transced limitele oricarui etos national?", se intreaba liderul Fortei Civice.

CNADNR are nevoie de o reorganizare majora

Intrebat cum ar trebui sa arate CNADNR pentru a se reduce timpul de constructie a marilor proiecte de infrastructura, Mihai Razvan Ungureanu a raspuns ca aceasta institutie trebuie sa treaca printr-o reorganizare majora, pentru a se transforma intr-o "entitate pentru care eficienta, transparenta si profesionalismul sa fie linii directoare in asumarea obiectivelor pentru care a fost constituita".

"CNADNR a fost o lunga perioada de timp un bastion al furtului si al incompetentei: contracte atribuite in mod discretionar, pe baza unor interese subterane, nicidecum pe criterii de performanta, intarzieri in derularea lucrarilor, management defectuaos al situatiilor de criza. De fapt, CNADNR sufera de mai toate slabiciunile marilor companii de stat, paralizate in incapacitatea de a se reforma si mentinute in acest tip de stare din interese straine celui national", conchide Ungureanu.



De asemenea, in ceea ce priveste parteneriatul public-privat, fostul ministru considera ca acestea nu functioneaza pentru ca nu exista un tipar legal acceptabil, care sa incurajeze investitii private in parteneriat cu firmele de stat, mai ales in conditiile in care multe dintre aceste firme de stat au un management defectuos si sufera de o lipsa tragica de gandire organizatorica.

Citeste pe wall-street.ro si opinia fostului premier cu privire la criza din Cipru.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri