Ratingul pentru datoriile pe termen scurt in moneda locala a fost redus cu o treapta la nivelul BB+, iar plafonul de tara la BBB-. Calificativul pentru datoriile pe termen scurt in valuta a fost mentinut la nivelul B. "Revizuirea substantiala a cheltuielilor bugetare, in aprilie, parea sa permita Croatiei reducerea deficitului bugetar de la 4,9% in 2013 la 3,8% in 2014, conform cerintelor incluse de Comisia Europeana in procedura de deficit excesiv, initiata in ianuarie. Cu toaste acestea, guvernul a indicat recent ca au avut loc derapaje ale cheltuielilor in primul semestru si a recunoscut ca sansele de a respecta tintele bugetare stabilite in procedura sunt mici", se arata intr-un comunicat al agentiei de evaluare financiara, potrivit Mediafax.

Recesiunea prelungita continua sa reduca sansele consolidarii fiscale si ale sustenabilitatii datoriei publice. Croatia se confrunta cu al saselea an de recesiune, cu o contractie a PIB estimata pentru acest an de 0,5%, dupa un declin de 1% anul trecut. Cererea interna scazuta risca sa provoace o deflatie moderata, ceea ce poate complica sustenabilitatea datoriei publice. Ponderea datoriei publice in PIB a atins 67% la sfarsitul anului trecut, in timp ce necesarul de finantare este ridicat, de 18,5% din PIB. Totusi, 80% din acest necesar este asigurat pe piata interna, iar costul imprumuturilor este la un minim record.