"Am trimis o simplificare a legislatiei privind achizitiile publice, fara insa sa incalcam legislatia europeana", a spus Pogea, potrivit NewsIn.

El a precizat ca Ministerul Finantelor se asteapta ca la volumul proiectelor din bani europeni sa ajunga in 2009 la 1,44% din produsul intern brut (PIB), "de cinci ori mai mare decat in 2008".

Totodata, Pogea a anuntat ca la nivelul guvernului s-a constituit un grup interministerial care va monitoriza saptamanal stadiul proiectelor publice care beneficiaza de finantare nerambursabila.

"Intr-adevar, multe state nu au avut in primii doi ani de la aderare un volum ridicat al absorbtiei, insa Romania a reusit sa atraga doar 176 milioane euro din 3,1 miliarde euro, ceea ce reprezinta 6% din volumul alocat", a atras atentia Pogea.