Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR) saluta decizia Bancii Nationale de a permite accesul nerestrictionat al persoanelor juridice la piata valutara. Reprezentantii patronatelor se pling in continuare de volatilitatea cursului.

Reprezentantii oamenilor de afaceri reuniti in AOAR au apreciat decizia BNR, care va modifica regulamentul valutar in sensul ca va permite si agentilor economici din Romania sa achizitioneze valuta de pe piata interbancara.

„Un agent economic nu putea sa cumpere valuta decit daca aducea contracte sau facturi care sa justifice si ce intentiona sa faca cu ea. Era cel putin ciudat sa discuti despre liberalizarea contului de capital doar pentru straini, iar rezidentii sa nu aiba acces egal la piata valutara. Aceasta masura fireasca va putea conduce la o apreciere mai moderata a leului“, considera presedintele AOAR, Florin Pogonaru.

Modificarea regulamentului valutar va permite agentilor economici sa cumpere euro la cursul considerat la un moment dat convenabil si sa se protejeze astfel mai bine de riscul valutar.

BNR este acuzata de aroganta

Aprecierea leului este un fenomen natural in anumite limite - spune Florin Pogonaru, care considera insa ca exista in acest moment o componenta speculativa foarte puternica. In context, AOAR sustine ca nu e drept ca mediul de afaceri sa fie considerat ineficient, pentru ca este afectat de capitalurile speculative. „Nu ai dreptul sa te superi pe mediul de afaceri cind prin politica de curs distrugi productivitate, distrugi piete, distrugi orice.“

Reprezentantul AOAR crede ca BNR si Guvernul trebuie sa se preocupe de cresterea capacitatii de absorbtie a economiei romanesti pentru intrarile mari de valuta. „BNR sustine ca obiectivul ei principal este stabilitatea preturilor.

Ma-ntreb cum se poate sa nu afectezi stabilitatea preturilor, cind cursul de schimb are variatii si de 4% intr-o singura zi?!“ Noi vedem in fiecare zi cit ne costa liberalizarea de cont curent. In schimb, nimeni nu explica beneficiile liberalizarii si care ar fi costurile aminarii acestui pas. Pe de alta parte, BNR este acuzata de aroganta in raport cu mediul de afaceri. „Ne deranjeaza situarea Bancii Nationale «undeva deasupra» in comunicarea cu mediul de afaceri“, a explicat Pogonaru.

Scenarii catastrofale

Cel mai afectat de aprecierea leului este sectorul textilelor care exporta in sistem lohn. Mihai Pasculescu, vicepresedintele Federatiei Patronatelor din Industria Usoara, sustine ca 5.000 din cele aproximativ 9.000 de firme din domeniu vor da faliment in urma aprecierii leului, ceea ce va insemna intrarea in somaj a 300.000 de lucratori din industrie. Potivit acestuia, exporturile din industria usoara vor scadea in 2005 de la 7 miliarde euro la circa 3 miliarde euro. De asemenea, patronatele, care sint afectate de pe urma incasarilor mai reduse din export, ameninta cu cresterea preturilor pentru produsele vindute pe piata interna si cu blocarea cresterii salariilor. Florin Pogonaru sustine ca si investitorii straini cu productie orientata pentru export se confrunta cu aceleasi probleme cu exportatorii autohtoni si ca este posibila o scadere a ritmului de crestere a investitiilor in Romania.

Deficit de 4,4 miliarde euro

Deficitul contului curent al balantei de plati s-a majorat, anul trecut, cu 43,9% fata de anul 2003, pina la 4,4 miliarde euro, in special in urma accentuarii diferentei dintre importuri si exporturi, a informat ieri BNR. Potrivit Programului Economic de Preaderare 2004, transmis recent de autoritatile romane Comisiei Europene, acest nivel reprezinta circa 7,6% din Produsul Intern Brut (PIB).

Accentuarea dezechilibrului extern a fost determinata, in principal, de adincirea deficitului comercial. Acesta s-a majorat in 2004 cu 42,2% fata de nivelul din 2003, ajungind la 5,53 miliarde euro. De asemenea, deficitul la componenta de venituri a crescut de la 1,19 miliarde euro la 1,36 miliarde euro. Avansul transferurilor curente de la 2,02 miliarde euro la 2,49 miliarde euro nu a compensat decit partial evolutiile negative la celelalte capitole.

Import mai mare de servicii

In cadrul balantei comerciale, componenta de servicii a trecut de la un excedent de 62 de milioane de euro in 2003, la un deficit de 213 de milioane de euro, in principal in urma inregistrarii unui sold negativ de 231 de milioane de euro pe segmentul „alte servicii“.

Soldul pozitiv in serviciile de transport a scazut de la 66 de milioane de euro la 46 de milioane de euro, iar deficitul in segmentul de turism a urcat de la 27 de milioane la 28 de milioane de euro. Pentru 2005, autoritatile romane au negociat cu reprezentantii Fondului Monetar International reducerea deficitului la 6,8-7% din PIB.

Se cere scaderea dobinzilor

Oamenii de afaceri solicita BNR o scadere mai rapida a dobinzilor la credite, acuzind faptul ca se confrunta cu costuri de finantare de 4-5 ori mai mari decit competitorii lor pe piata externa. AOAR acuza incapacitatea BNR de a determina bancile comerciale sa scada mai rapid dobinzile, care ar trebui sa ajunga la nivelurile din UE. „Exista o lipsa de competitie pe piata in sistemul bancar. Patru-cinci banci mari fac legea pe piata si semnalele BNR nu s-au difuzat in sistemul bancar“, spune Pogonaru. Pe de alta parte, Eximbank ar trebui, in opinia oamenilor de afaceri, sa sprijine in mod real exportul prin acordarea de facilitati de dobinda la creditele in valuta.