Ministerul Sanatatii a demarat procesul de reorganizare a sistemului spitalicesc, prin care din totalul de 435 de unitati cu paturi 111 vor fi comasate, iar alte 71 se vor transforma in centre de permanenta (policlinici) sau camine pentru varstnici. In total, 182 de unitati spitalicesti isi vor pierde personalitatea juridica.
"Doresc sa subliniez ca, in urma comasarilor si a reprofilarilor de spitale nu va exista personal medical disponibilizat. In cazul comasarilor, unitatile sanitare devin sectii exterioare ale unitatilor nou infiintate, ca urmare nu va exista motivatie pentru disponibilizare", a subliniat Cseke Attila, ministrul Sanatatii, intr-o conferinta de presa.

In cazul celor 71 de unitati sanitare care vor fi reprofilate, cei aproape 800 de medici si 2.500 de asistenti medicali vor fi repartizati, dupa caz, in unitatile sanitare nou infiintate sau in cele din judetul in care au domiciliul. Cseke Attila a precizat ca fiecarui angajat i se va oferi posibilitatea sa lucreze intr-un alt spital in cazul in care respectivul nu doreste sau nu poate sa-si mai desfasoare activitatea in unitatea propusa spre comasare sau reprofilare.

Ministerul Sanatatii (MS) are in plan sa infiinteze 71 de camine pentru batrani, in cadrul carora sa primeasca asistenta un numar de 2.500-4.800 de persoane. Exista insa posibilitatea ca o parte din aceste 71 de unitati sa fie reorganizate sub forma de centre de permanenta in care sa se acorde asistenta medicala primara (policlinici). Cele 71 de spitale reprofilate consuma in jur de 200 de milioane de lei.

In prezent, exista doar 25 de camine pentru varstnici cu 1.570 de paturi finantate de la bugetul de stat si de autoritatile locale, 51 de unitati pentru tratarea persoanelor cu afectiuni psiholocomotorii si inca 53 finantate de organizatii nonguvernamentale. Peste 2.800 de batrani se afla pe listele de asteptare pentru a ocupa un loc intr-un camin, potrivit datelor MS.

Singurul spital din Bucuresti propus pentru a fi reprofilat este Spitalul Clinic Caritas. Vezi aici lista completa cu spitalele propuse spre reprofilare.

Miza financiara a reorganizarii

Prin reorganizarea spitalelor se vor reduce 560 de functii de conducere, ceea ce va genera economii de 20 de milioane de lei. Ministrul Sanatatii a precizat insa ca nu valoarea economiei este importanta, motivul principal al reorganizarii fiind legat de tratamentul pentru pacienti.

Posturile reduse sunt cele administrative de conducere, precum director de ingrijiri medicale si director financiar. In plus, 4.800 de paturi vor fi scoase din circuitul medical.

Oficialii MS au mai precizat ca in prezent in sistemul sanitar lucreaza 223.600 de persoane, dintre care 25.900 fac parte din aparatul administrativ.

Noua structura a unitatilor spitalicesti din Romania trebuie definitivata pana la data de 1 aprilie anul curent, cand Casa Nationala de Asigurari de Sanatate va incepe sa faca platile catre spitale. Bugetul spitalelor din Romania este de putin peste 7 miliarde de lei.

Lista spitalelor din Bucuresti propuse spre comasare



Vezi aici lista completa cu spitalele din Romania propuse de MS pentru comasare.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri