Sberbank si Volksbank si-au redus divergentele privind pretul Volksbank International si ar putea ajunge la o intelegere inainte de jumatatea lunii iulie, au spus sursele, potrivit Mediafax.

Un acord ar permite Sberbank sa-si extinda prezenta pe pietele statelor Uniunii Europeane (UE) din Europa Centrala si de Est, iar pentru Volksbank ar reprezenta o consolidare a situatiei financiare, posibil inainte de anuntarea, in iulie, a rezultatelor testelor de stres derulate la nivelul UE.

Intelegerea exclude operatiunile Volksbank International din Romania, care au pierderi, au afirmat trei surse.

Grupul austriac a scos la vanzare Volksbank International si divizia de leasing in decembrie, parte a unui proces de restructurare. Directorul Sberbank, German Gref, a mers in iunie la Viena pentru a prezenta o oferta de preluare a diviziei bancare din Europa de Est.

Volksbank a refuzat sa comenteze informatiile furnizate de sursele Reuters.

Grupul austriac detine 51% din Volksbank International, iar Banque Populaire Caisse d'Epargne (Franta) si DZ Bank/WGZ Bank (Germania) cate 24,5%.

Volksbank, care a revenit pe profit in 2010, odata cu scaderea provizioanelor la mai putin de jumatate, este in proces de a restitui capital de un miliard de euro primit de la statul austriac in timpul crizei financiare. Bancile regionale care controleaza grupul au convenit sa contribuie cu 300 de milioane de euro pentru plata unei transe scadente in acest an. Volksbank a anuntat ca vanzarea de active ii va permite plata unor transe de 300 de milioane de euro in 2014 si de 400 de milioane de euro in 2018.

Banca, a patra ca marime in Austria, conteaza pe vanzarea de active pentru imbunatatirea ratei de adecvare a capitalului, insa timpul ramas pana la publicarea testelor de stres europene este redus.

Volksbank se afla, de asemenea, in negocieri pentru a vinde o participatie de 6% la grupul bancar Raiffeisen Zentralbank (RZB) catre ceilalti actionari RZB.

Citeste si:

Volksbank International controleaza zece banci din noua tari in Europa Centrala si de Est, respectiv Slovacia, Cehia, Ungaria, Croatia, Romania, Slovenia, Serbia, Ucraina si Bosnia-Hertegovina.

Divizia din Romania are cea mai mare pondere in portofoliul de active al Volksbank International, cu 4,7 miliarde de euro la sfarsitul lunii martie, urmata de Cehia (2 miliarde de euro), Ungaria (2 miliarde de euro) si Slovacia (1,4 miliarde de euro). Volksbank International a avut anul trecut o pierdere de 31,4 milioane de euro in Romania, insa se asteapta sa revina pe profit in acest an.

Potrivit cotidianului austriac Die Presse, care citeaza surse din piata financiara rusa, directorul general al Sberbank, German Gref, a fost in iunie la Viena, cu intentia de a propune o oferta de 700-750 milioane euro pentru Volksbank International, pretul mai mic cu 30% decat cel vizat initial de grupul Volksbank putand fi explicat prin excluderea din tranzactie a diviziei din Romania.

Gref a confirmat ulterior, pentru Bloomberg, ca analizeaza Volksbank International.

Subsidiara din Romania a reprezentat o problema a negocierilor Sberbank-Volksbank, insa potrivit presei austriece o varianta analizata de cele doua parti a vizat preluarea Volksbank International de catre Sberbank fara operatiunile din Romania, care puteau face ulterior obiectul unui transfer optional.

Grupul Volksbank a anuntat in decembrie ca intentioneaza sa vanda 51% din VBI, pretul vizat fiind de 1,1-1,2 miliarde de euro. Alti actionari ai VBI sunt DZ Bank, WGZ Bank si Banca Populara Caisse d'Epargne.

Cotidianul rus Vedomosti a anuntat, in aprilie, ca Sberbank se afla in faza finala a negocierilor pentru achizitia a 51% din actiunile VBI.

Surse bancare au declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, ca Sberbank vrea sa preia toate activele VBI din Europa Centrala si de Est, cu exceptia Volksbank Romania, cea mai mare subsidiara a grupului austriac, pentru a evita consolidarea afacerilor din UE in Romania.