Cursul de referinta anuntat luni de banca centrala a fost de 4,4356 lei/euro.

Leul a continuat sa se deprecieze si in raport cu dolarul american, cursul urcand cu 0,64 bani, de 3,29 lei/dolar. In acelasi timp, cursul de referinta leu/franc elvetian a crescut la 3,6123 lei/franc, potrivit Mediafax.

Ratele de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de BNR in functie de paritatea leu/euro si cotatiile de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.

La deschiderea sedintei, euro a fost cotat la 4,4390 - 4,4405 lei, aproape de nivelurile de luni din jurul orei 16:30, de 4,4390 - 4,4410 lei/euro.
Ulterior, cotatiile au fluctuat foarte usor, in cadrul unor transferuri cu volume reduse.

Citeste si:

La jumatatea zilei, pe piata interbancara euro era cotat usor peste 4,44 lei.

BNR a anuntat marti ca a redus dobanda cheie cu 0,25 puncte procentuale, la 4% pe an, minim istoric, si a mentinut RMO. Acest anunt nu a avut un impact vizibil asupra leului, intrucat piata anticipa decizia.

"Totusi, dupa depasirea momentului de expectativa, ar trebui sa vedem leul evoluand pozitiv in urmatoarele zile, intrucat prognoza ING legata de date economice in SUA mai slabe decat consensul pietei ar trebui sa alimenteze apetitul pentru active cu risc relativ ridicat. Credem asadar ca pana la finalul saptamanii leul ar putea inregistra avanusuri dincolo de nivelul de 4,42 lei/euro pentru prima data in ultimele doua luni", afirma analistii ING Bank intr-o nota transmisa marti dimineata.

Dobanzile afisate marti dimineata de bancile comerciale pentru plasamentele in lei pe termen de o zi sunt de 0,85 - 1,35% pe an, fata de 1,15% - 1,65% pe an in sedinta precedenta. Dobanzile continua sa fie mult sub rata dobanzii de politica monetara a BNR, de 4,25% pe an.
Randamentele la o saptamana se plasau la 1,08 - 1,58%.