Wall-Street.ro: Privita din afara, piata pensiilor private pare dominata de acalmie, cu un sistem stabil si bine pus la punct. Sub aceasta aparenta liniste, mai exista problemele de detaliu?

Raluca Tintoiu: Putem spune ca in momentul de fata piata pensiilor private este o piata fara probleme. Fiind vorba despre economisire pe termen lung, e, de altfel, chiar in natura acesteia sa fie calma si linistita. Vorbind de lucrurile intamplate in ultima perioada, as nota faptul ca am continuat sa sustinem piata de capital locala in mod vizibil. Oferte publice si plasamente efectuate pe Bursa de Valori Bucuresti in ultimul anau avut asemenea succes si datorita participarii active a fondurilor private de pensii. Am inceput sa devenim un jucator important in piata de capital si acest fapt constituie o dinamica in aceasta aparenta acalmie.

Exista si cateva aspecte care ne preocupa. Cel mai important este legat de faptul ca sesizam o lipsa de constientizare destul de accentuata si de interes din partea participantilor pentru tot ce inseamna economisire pe termen lung si pensie. Acestia par, mai degraba, a-si externaliza catre stat, compania pentru care lucreaza sau familie responsabilitatea pentru a avea o pensie la un nivel corespunzator. Nu sunt constienti ca exista acest sistem de pensii private, menit sa echilibreze o problema care va fi in crestere in sistemul public de pensii. Unii probabil ca nu au aflat deloc pana acum de existenta Pilonului de pensii facultative. Iar unul din cinci participanti nu a citit, desi a primit in 2014, scrisoarea de informare.

In acelasi timp, desi contributia obligatorie aferenta Pilonului II se vireaza oricum in conturile personale, indiferent daca participantul stie sau nu, ar fi util totusi sa urmareasca atat contributiile individuale, cat si randamentele obtinute, deoarece fondurile de pensii formeaza o piata concurentiala. Trebuie sa avem o presiune de la participanti astfel incat sa performam cat mai bine. Cu cat participantii sunt mai activi si mai informati, cu atat ne motiveaza si pe noi sa fim, de asemenea, cat mai performanti.

O alta problema, destul de serioasa, este ca din cei aproximativ 6 milioane de participanti la Pilonul II, doar pentru 60% se vireaza in fiecare luna contributiile, aspect care, probabil, reprezinta o consecinta a evolutiilor din piata muncii, in ceea ce priveste rata somajului sau emigrarile, in aceasta grupa de varsta.

Wall-Street.ro: Care sunt precuparile actuale ale administratorilor, avand in vedere contextul economic si politic? Va asteptati la imixtiuni politice inainte sau dupa alegeri?

Raluca Tintoiu: Sunt doua aspecte importante pe care noi le aparam si pentru care suntem aici. In primul rand, interesele participantilor nostri. Romania are o mare problema – generatia decreteilor – acel "baby boom" din anii '80, care va iesi din activitate in cativa ani si care va trebui sa primeasca o pensie de la stat pe baza careia sa supravietuiasca. Rolul fondurilor private de pensii este de a suplimenta rata de inlocuire a salariului cu pensia, care va scadea in urmatorii ani, si implicit sa imbunatateasca nivelul de trai al acestor oameni. Experienta ultimilor ani a dovedit insa ca acest concept poate a fi greu de transmis catre participanti, catre lideri de opinie sau politicieni.

In al doilea rand, avem o prezenta importanta pe piata de capital, un segment al economiei care in Romania nu a fost foarte dezvoltat in trecut. Pe masura ce piata de capital va continua sa se dezvolte, activele pe care noi le administram, vor deveni importante pentru economie. In ultimii ani am avut cateva privatizari prin piata de capital, oferte in care statul a fost vanzatorul de actiuni. Am sustinut aceste oferte dupa cum spuneam, ocazie cu care politicienii au devenit cu siguranta constienti de importanta fondurilor private de pensii pentru piata de capital din Romania. Urmatorul pas pe care il asteptam este ca si companiile private performante sa urmeze exemplul celor de stat si sa inceapa sa acceseze piata de capital. Ne dorim ca intregul mediu de afaceri sa ajunga sa beneficieze de aceasta sursa alternativa de finantare pe care noi o putem oferi.

Citeste si:

Noi credem ca acesti factori reprezinta argumente importante in favoarea sistemulului privat de pensii pentru care pilonul 2 va continua sa creasca an de an conform calendarului stabilit de lege si fara imixtiuni. Pana la urma, pensiile private reprezinta un sistem care a performat excelent de la lansare, cu randamente medii chiar excelente, de peste 11%, ceea ce nu face decat sa demonstreze ca este un sistem solid si sustenabil si un posibil raspuns la aceasta problema demografica viitoare.

Wall-Street.ro: Ati mentionat de "rata de inclocuire". Despre cati particpanti se poate spune ca au sanse reale de a obtine o pensie relevanta din Pilonul II?

Raluca Tintoiu: In momentul de fata, pensia de stat asigura o rata de inlocuire a venitului salarial de aproximativ 36%, dar ea o sa scada pana in 2032 din cauza acestui boom demografic si se estimeaza ca va ajunge la 24% din ultimul venit salarial, ceea ce inseamna o descrestere dramatica a nivelului de trai. Prin Pilonul II estimam sa adaugam aproximativ 10 procente la aceasta suma. Dat fiind faptul ca pensiile obligatorii au inceput cu contributii reduse, evident ca valoarea conturilor individuale a fost, de asemenea, redusa. Acestea sunt corelate, bineinteles, cu nivelul salarial si cu cel al contributiei individuale. Pana la urma, am inceput cu 2,5% din salariul brut, acum suntem la 4,5%, si urmeaza sa ajungem la 6%.

Conform statisticilor, sunt aproximativ 3,19 milioane de participanti care au contributii lunare repetitive, pentru ca exista o rata de neplata destul de mare, si suma medie a conturilor individuale este 3921 de lei (900 euro). Aproximativ 500.000 de oameni au intre 5.000 si 10.000 lei si 288.000 de oameni au valori de peste 10.000 de lei. Nici salariile nu si-au continuat trendul de crestere estimat inainte de criza. Acesta este si motivul pentru care este 10% rata de inlocuire si nu este 30%. Cu toate acestea, daca iesi la pensie si ai 24% din ultimul salariu drept indemnizatie de la stat, cu siguranta ca orice suma in plus este binevenita.

Pilonul III devine astfel extrem de important in calculul pensiei viitoare, in pofida faptului ca are o dezvoltare destul de lenta, ceea ce reprezinta un semnal ca rata de economisire a populatiei trebuie sa creasca.

Wall-Street.ro: Pilonul III de pensii private facultative pare a se afla si acum in criza, intr-o evidenta stagnare. Ce sanse de revigorare sunt?

Raluca Tintoiu: Sistemul de pensie pe trei piloni (pensia de la stat, pensia obligatorie - Pilonul II si pensia facultativa - Pilonul III) a fost creat special pentru tarile in curs de dezvoltare, unde nu exista o experienta de economisire timpurie precum in tarile dezvoltate. In special pentru Pilonul III, demersurile de informare se fac in mod constant. Noi suntem promotori activi ai Pilonului III, consideram ca o pensie facultativa reprezinta un element important pentru angajator care poate fi inclus in pachetul de beneficii extrasalariale destinat angajatilor, in special, dat fiind ca ofera o deductibilitate fiscala de 400 de euro pe an.

In acelasi timp, exista o alta serie de pachete extrasalariale care, desi nu beneficiaza de deduceri fiscale, au o atractivitate pe termen scurt, spre deosebire de contributia la Pilonul III. Astfel, oamenii se gandesc, mai degraba, la sedinta de fitness de maine, decat la pensia de peste 30 de ani. Pana la urma, este alegerea angajatului si perceptia lui despre ce este mai important pentru el, nevoia pe termen scurt sau siguranta viitorul mai indepartat. Totusi, pensia facultativa este disponibila pentru oricine, pentru ca ea se poate contracta si individual nu trebuie incheiata neaparat de catre angajator. Cu siguranta, odata ce oamenii vor incepe sa devina cu adevarat constienti ca pe termen lung vor avea o problema, atunci, intr-adevar, si Pilonul III va creste in amploare.