La bugetul de stat s-au incasat 91,898 milliarde lei, cu 5,1% peste nivelul din intervalul ianuarie-septembrie 2013, cu un grad de realizare de 100,1%, cel mai mare aport avandu-l incasarile din TVA, de 37,975 miliarde lei, insa cu un avans de doar 0,8%, se arata intr-un comunicat al ANAF. Acestea au fost mai mari cu 3,2% pentru operatiunile interne si cu 3% la importul de bunuri.

Pe urmatorul loc s-au situat incasarile din accize, de 17,544 miliarde lei, in crestere cu 11,2%, cele din impozitul pe venit, cu 17,135 miliarde lei (+2,5%) si din impozitul pe profit, cu 9,973 miliarde lei (+13,1%). Cresterea veniturilor din accize a avut loc ca urmare a cursului de schimb care a urcat de la 4,5223 lei/euro in 2013 la 4,738 lei/euro in 2014, si a imbunatatirii activitatii de colectare, precizeaza ANAF, noteaza Mediafax.

La bugetul fondului national unic pentru asigurari de sanatate se constata o crestere a volumului sumelor incasate cu 14,9% indice nominal, la 13,892 miliarde lei. Veniturile la bugetul asigurarilor sociale de stat au fost de 29,08 miliarde lei in primele noua luni, cu 3,8% peste nivelul din perioada similara a anului trecut, iar cele la bugetul asigurarilor sociale pentru somaj s-au situat la 1,117 miliarde lei, in crestere cu 4,4%.

Gradul de realizare a programului de incasari pe total bugete de asigurari sociale a fost de 101,3%. In septembrie, ANAF a colectat 15,492 miliarde lei venituri bugetare, in urcare cu 13,4, reprezentand un grad de realizare de 104%. Din totalul acestora, 10,465 miliarde lei au fost aduse la bugetul de stat, cu un plus de 13,1% si un grad de realizare de 100,6%.

Citeste si:

La acest capitol, incasarile brute din TVA s-au situat la 6,023 miliarde lei (+4,8%), insa cele nete au fost mai mici, pe fondul volumului de sume restituite in acest an fata de 2013, respectiv de 1,347 miliarde lei, mai mult cu 32,6%. Fiscul a colectat accize in valoare de 2,232 miliarde lei in septembrie, cu 12,8% mai mult, si a realizat venituri din impozitul pe venit de 1,972 miliarde lei (+8,1%) si din impozitul pe profit de 195,7 milioane lei, de doua ori si jumatate mai mari.

Veniturile incasate la bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate au consemnat un avans de 25%, la 1,538 miliarde lei, iar cele la bugetul asigurarilor sociale de stat au cerscut cu 9,9%, la 3,362 miliarde lei. "Mentionam faptul ca incasarile din 2014 la acest buget sunt influentate negativ de cresterea volumului varsamintelor la Pilonul II de pensii cu 58,8 milioane lei, respectiv cu 21,4% fata de luna septembrie 2013, urmare a cresterii cotei de contributie de la 4% in anul 2013, la 4,5% in anul 2014", se arata in comunicatul ANAF.

La bugetul asigurarilor pentru somaj veniturile incasate au inregistrat o crestere cu 9,7%, la 126,2 milioane lei. Astfel, gradul de realizare a programului de incasari pentru septembrie pe total bugete de asigurari sociale este de 111,8%.

Sursa foto: Shutterstock / lupa deasupra cuvantului "tax"