Au trecut aproape noua ani de la izbucnirea Marii Crize Financiare ce a schimbat cu totul lumea financiara, asa cum o cunosteam. Bear Stearns si Lehman Brothers au fost printre primele si cele mai cunoscute victime ale crizei, insa efectele sale se raspandesc in cercuri din ce in ce mai mari, iar bancile falimenteaza chiar si in zilele noastre.

"Doar saptamana aceasta, alte doua banci au fost obligate sa se „predea”, iar guvernul italian a permis celei de-a doua banci ca marime, Intesa Sanpaolo, sa cumpere activele bancilor regionale si cu mari probleme Banco Popolare di Vicenza si Veneto Banca. In schimb, guvernul a promis sa sustina oferta Intesa Sanpaolo cu pana la 5,2 miliarde euro pentru a evita un conflict cu cerinta proportiei de capital, cumparatorul avand, in plus, permisiunea de a lasa activele «rele» in falimente", spune Michael Boye, Fixed Income trader / Saxo Bank.

Obligatiunile senioare ale Veneto Banca au fost pe planul de salvare, in timp ce obligatiunile subordonate au ramas fara nicio valoare.

Tranzactia a fost posibila doar dupa aprobarea Comisiei Europene, de care era nevoie pentru a evita o regula UE post-criza care interzicea guvernelor sa salveze banci nationale cu fonduri publice. Ironic, acele reguli au fost adoptate de autoritatile de reglementare ca reactie la aceeasi criza care a generat falimentul, potrivit Saxo Bank.

"Desi implicarea profunda a guvernului dupa criza a fost, fara indoiala, motivul pentru care sistemul financiar s-a mentinut la suprafata, aceasta a fost si motivul unei critici intense din mai multe parti. De mai multi ani, scopul a fost acela de a mentine increderea publicului general in sistemul financiar, cat si in randul investitorilor si de a evita panici bancare devastatoare, iar pentru aceasta guvernele (sau bancile centrale) au fost nevoite sa intervina si sa salveze institutiile financiare falimentare", mai spune Michael Boye.

Dar dupa criza, tot mai multe voci ale participantilor la piata au sustinut ca nu doar actionarii, ci si detinatorii de obligatiuni (si poate chiar si deponentii) trebuie sa suporte pierderi atunci cand o banca este invalidata. Conform argumentului lor, acest lucru este necesar pentru a mentine disciplina pietei pe termen lung si pentru a interzice accesul bancilor „rele” la fonduri ieftine urmand ipoteza ca asemenea banci ar fi in mod implicit garantate de stat – un fenomen denumit in mod obisnuit drept "risc moral".

Citeste si:

Mai mult, implicarea guvernului dupa criza financiara i-a pus brusc pe contribuabili in situatia de a suferi potentiale (si in unele cazuri reale) pierderi de miliarde - lucru care nu a functionat prea bine cu electoratul.

Obligatiunile guvernamentale italiene au performat bine in ultima vreme, pe masura ce problemele din sectorul bancar italian incep sa fie abordate.

"Aceasta dezbatere este reaprinsa dupa planul de salvare al bancii italiene care ii protejeaza pe toti detinatorii de obligatiuni senioare, cat si pe cei de obligatiuni subordonate de pierderi, in timp ce imprumuturile sunt transferate, alaturi de toate activele performante, catre salvatorul pe cal alb, Intesa Sanpaolo. Obligatiunile senioare ale celor doua banci au avut un salt imediat dupa publicarea vestii, cu aproape 15 puncte, pentru a reflecta riscul redus de contrapartida al noului proprietar. Pe de alta parte, obligatiunile subordonate, cele care nu au fost transferate, ci au fost parasite, au fost sterse si se tranzactioneaza pe cativa bani cel mult", arata Michael Boye.

Aceasta este pentru a treia oara in acest an cand o banca europeana a fost invalidata fara a impune pierderi asupra detinatorilor de obligatiuni senioare, in urma preluarii recente de catre Banco Santander a Banco Popular Espanol si salvarea, in Italia, a Banca Monte dei Paschi di Siena.

"Dupa cate se pare, Comisia Europeana, cu obiectivele sale ambitioase de participare la pierderea investitorilor si protejarea contribuabililor, nu a putut sa impiedice acest lucru, caci politica si interesele pe termen scurt par sa fi influentat luarea deciziilor. In final, contribuabilii sunt raspunzatori de salvarea bancilor, in timp ce investitorii care si-au pus banii la risc pentru a castiga o prima de randament nu sufera nicio pierdere. Intr-adevar, investitorii trebuie sa se intrebe din nou daca intentiile bune din reglementarea post-criza vor face fata vreodata testului timpului", conchide Michael Boye.

Sursa foto: Per Bengtsson / Shutterstock