"In desfasurarea activitatii, institutiile de credit au actionat in conformitate cu legile in vigoare si cu cerintele impuse de autoritatile de supraveghere si reglementare nationale si internationale si de impunere. Institutiile de credit opereaza intr-un cadru strict reglementat, iar inregistrarile contabile sunt validate de auditori independenti cu reputatie, al caror profesionalism este recunoscut la nivel international", se arata in comunicatul ARB si CPBR.

ARB si CPBR precizeaza ca vor solicita organizarea unor sesiuni de lucru cu Ministrul Finantelor Publice pentru a prezenta pozitia si argumentele comunitatii bancare si a intelege prioritatile si provocarile institutiei publice.

"Rezultatele financiare ale sistemului bancar din ultimii ani au fost influentate de efectele crizei economice, de masurile impuse pentru intarirea rezilientei sectorului, de reducerea riscului de credit prin acoperirea creditelor neperformante cu provizioane, de reducerea dobanzilor si de schimbarea modului de calcul prin conversia la standardele internationale de raportare financiara (IFRS) incepand cu anul 2012. Masurile mentionate au avut la baza reglementarile Bancii Nationale a Romaniei si ale Autoritatii Bancare Europene privind derularea activitatii bancare si standardele internationale de raportare financiara. Provizioanele se inregistreaza in conformitate cu standardele internationale de contabilitate", se arata in comunicatul comun al celor doua as

Citeste si:

Bancherii sustin ca, pe parcursul crizei si in perioada post-criza, institutiile de credit au mentinut la nivel adecvat indicatorilor de solvabilitate si lichiditate. Astfel, nivelul lichiditatii imediate era la 40% la finalul anului 2016, iar solvabilitatea la nivel de sistem se ridica la final de martie la 19,80%.

"Mentinerea indicatorului de solvabilitate peste dublul pragului minim stabilit conform cadrului de reglementare european CRD IV/CRR, de 8%, s-a facut in principal prin aport de capital suplimentar din partea actionarilor. In perioada 2008-2016, capitalul social a fost majorat de catre banci cu 3,5 miliarde euro. In perioada crizei economico - financiare, Romania nu a fost nevoita sa sprijine cu bani publici sectorul bancar", explica bancherii.

Contributia sectorului bancar la stabilitatea financiara a Romaniei a fost substantiala si efectiva in ceea ce priveste mentinerea expunerilor financiare in Romania, in special pe parcursul perioadelor de criza financiara severa cand optiunile de finantare disparusera in totalitate.

"Sectorul bancar a furnizat lichiditate atat sectorului privat, cat si sectorului public (titluri de stat, credite acordate proiectelor si programelor derulate din fonduri publice, imprumuturi acordate municipalitatilor), ceea ce a sprijinit capacitatea statului de a functiona la parametri normali, inclusiv in ceea ce priveste respectarea obligatiilor sociale (salarii, pensii, alocatii sociale, etc.) si a programelor de investitii publice", se mai arata in comunicatul ARB si CPBR.