Cele 20 de banci prezente la o intalnire cu reprezentantii ANIMMC s-au aratat interesate sa cofinanteze noile investitii realizate de catre intreprinderile nou-infiintate si microintreprinderi pentru modernizarea si tehnologizarea IMM-urilor.

Potrivit conducerii Agentiei Nationale pentru intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie (ANIMMC), aproximativ 300 de intreprinderi Mici si Mijlocii (IMM) pot obtine fonduri nerambursabile de pana la 60 % din valoarea proiectului de investitie, cu un imprumut bancar de 25 % si cu o contributie proprie de 15 %. Potrivit NewsIn, suma care ar putea fi imprumutata de la banci de catre toate IMM-urile interesate de programele Agentiei se ridica la circa patru milioane de euro.

Bugetul alocat programului pentru anul in curs a ajuns la 40 de milioane de lei, din care 39,78 milioane lei vor fi pentru acordarea de alocatii financiare nerambursabile, iar 220.000 lei vor fi folositi pentru implementarea, administrarea, monitorizarea si evaluarea acestui program, potrivit ANIMMC. "Bancile interesate sa incheie protocolul cu noi vor avea un ragaz de trei saptamani, iar in 27 martie vom sti cu exactitate la care institutii financiare vor putea apela ti lua credite IMM-urile interesate de programele noastre", potrivit reprezentantilor ANIMMC.

Citeste si:

Finantarea nerambursabila poate fi utilizata atat pentru achizitionarea de terenuri, cladiri, masini, utilaje si echipamente, mijloace de transport de marfuri, brevete de inventie, licente, cat si pentru constructia, reconstructia, extinderea sau modernizarea de active corporale direct legate de realizarea proiectului de investiti, iar alocatiile financiare nerambursabile nu pot depasi 50.000 euro.

ANIMMC va derula in cursul anului 2007, 13 programe de sustinere financiara si pregatirea antreprenoriala a reprezentantilor sectorului intreprinderilor mici si mijlocii, precum si a microintreprinderilor. Aceste programe sunt finantate de la Bugetul de Stat, in prezent, specialistii ANIMMC fiind in faza de definitivare a procedurilor lor de implementare.