Cele mai recente mutari din industria asigurarilor din Romania ne-au amintit de anul 2005, cand companiile romanesti cautau cu insistenta gigantii din Europa pentru a putea face fata concurentei. Vara aceasta a adus un nou val de preluari prin care mai multe companii puternice din Occident au decis sa intre sau sa-si consolideze pozitia pe piata romaneasca.
Asa cum era de asteptat, primul an de dupa aderare a coincis cu mai multe mutatii in cadrul actionaratului companiilor care au capital romanesc: cea mai recenta, achizitionarea unui pachet de 30,51% din capitalul Asirom de catre Vienna Insurance Group, preluarea de catre Uniqa a controlului celei de-a saptea companii de pe piata romaneasca de asigurari, Astra, si mutarea prin care grupul bulgar de firme Eurohold a achizitionat pachetul majoritar de actiuni al companiei de asigurari Asitrans.

Dupa cateva luni fierbinti, cu mai multe achizitii, se prefigureaza, pe termen scurt, o perioada la fel de agitata. Astfel, este de asteptat ca pana la finele acestui an compania de asigurari de viata Grawe Romania sa finalizeze discutiile pentru realizarea unei noi achizitii, dupa ce in urma cu doi ani a preluat societatea Sara Merkur, tranzactie prin care compania austriaca si-a asigurat un loc in Top 10 pe piata asigurarilor de viata. Chiar directorul general al Grawe, Peter Kaszk, a declarat ca intentioneaza sa achizitioneze o companie de pe piata romaneasca a asigurarilor, pentru a-si completa portofoliul cu produse de asigurari generale si de pensie.

Una din companiile vizate de austriecii de la Grawe era societatea de asigurari Ardaf, insa, in luna martie a acestui an, omul de afaceri Ovidiu Tender, a vandut intreg pachetul de 56,19% din compania romaneasca de asigurari Ardaf, intr-o singura tranzactie, a carei valoare s-a ridicat la 34,9 milioane euro. Cu siguranta, sefii Grawe s-au orientat si catre Asirom, insa chiar ieri grupul financiar austriac Wiener Städtische Vienna Insurance a anuntat semnarea unui contract de preluare a pachetului majoritar la Asirom si a confirmat preluarea a 30% din capital de la actualul actionar majoritar, considerata un prim pas in afacere.

Asadar, problema graviteaza in jurul rapunsului la intrebarea “Ce mai este de preluat de catre pestii mari pe piata romaneasca a asigurarilor?”. Una din putinele tinte atractive ramase de petit este Asiban, al patrulea asigurator roman dupa volumul primelor subscrise din asigurari generale si de viata in 2006. Trei dintre actionarii Asiban, BCR, BRD si Banca Transilvania, au anuntat ca vor vinde participatiile care insumeaza 75% din actiunile societatii de asigurari, insa procesul competitiv se anunta spectaculos, astfel incat este foarte probabil ca un investitor financiar sa intre in actionaratul asiguratorului Asiban.

Austriecilor le place Romania, mediul de business local, dar mai ales piata asigurarilor de la noi. Chiar directorul general al Vienna Insurance, Günter Geyer, declara ieri ca achizitia a 30% din Asirom va permite grupului sa se extinda si mai mult pe piata principala, Romania. Mai mult, grupul austriac este interesat sa mai cumpere de la oricare dintre actionarii Asirom care este dispus sa vanda.

Austriecii s-au pozitionat foarte avantajos pe piata locala a asigurarilor. Ultimele tranzactii au ridicat foarte mult ponderea capitalului austriac in totalul primelor subscrise din asigurarile generale si de viata pe piata locala.

Alaturi de Vienna Insurance Group, actionarii din Austria sunt reprezentati in Romania de Uniqa, Grawe si Erste Bank, ultimul detinand prin Banca Comerciala Romana (BCR) controlul companiilor BCR Asigurari si BCR Asigurari de Viata.

La mijlocul anului 2005, grupul Uniqa a achizitionat 27% din actiunile companiei Astra, in urma unei tranzactii pe piata de capital. Din vara anului 2006, imaginea companiei de asigurari s-a schimbat, prin alaturarea siglei Astra de cea a Uniqa. Lansarea noului logo a fost pasul premergator extinderii participarii Uniqa in actionariatul Astra.

In urma cu o luna, Uniqa a cumparat 23% din actiunile firmei romanesti de asigurari Astra de la fostul actionar majoritar, Nova Trade, majorandu-si participatia la 50% plus o actiune.

Grupul bulgar de companii Eurohold a anuntat ca a cumparat pachetul majoritar de actiuni al companiei Asitrans Asigurari si subsidiara de leasing a acesteia, Asitrans Leasing. Compania bulgara Eurohold a platit 12,5 milioane euro pentru pachetul majoritar al companiei Asitrans si al Asitrans Leasing, dupa ce a primit acordul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA) de a efectua aceasta tranzactie.

Cehii sunt reprezentati pe piata locala a asigurarilor prin PPF Investments. Fondul de investitii PPF Investments a achizitionat 56% din actiunile companiei de asigurare Ardaf, in urma unei tranzactii de aproximativ 35 milioane de euro. Achizitionarea unui pachet majoritar la Ardaf a venit in completarea celei pe care cehii au facut-o recent, cand au achizitionat 100% din Roumanie Assurance International S.A.

Sase companii de asigurare din Romania controlau impreuna, in 2006, mai mult de doua treimi (69,21%) din piata de asigurari generale intr-o ierarhie a valorii primelor brute subscrise.

Valoarea totala a primelor brute subscrise din asigurari generale a celor sase societati de asigurari depaseste suma de 3,17 miliarde lei si reprezinta peste doua treimi din valoarea totala a primelor brute subscrise, de 4,59 miliarde lei, afisata de cele 41 de societati de asigurari care si-au desfasurat activitatea in 2006.

Compania Allianz Tiriac controleaza 22,41% din piata asigurarilor generale cu o valoare a primelor brute subscrise de 1,028 miliarde lei, urmata de societatea Omniasig cu o cota de piata de 11,68% si 536 milioane lei prime brute subscrise.

La o diferenta de numai 53 de puncte procentuale se afla Asirom, cu o cota de piata de 11,15% si un volum al primelor brute de 511,9 milioane lei si BCR Asigurari cu 9,23% (423,9 milioane lei).

Locurile cinci si sase in clasamentul privind cota de piata detinuta pe segmentul asigurarilor generale sunt ocupate de Asiban cu 8,18% (prime brute subscrise, 375,43 milioane lei) si de Astra, cu 6,56% (prime brute subscrise, 301,3 milioane lei).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri