Mugur Isarescu a anuntat pentru astazi o conferinta de presa in care va vorbi despre tintirea inflatiei in perioada urmatoare. Actiunea sa vine in incercarea de a drege busuiocul, dupa ce viceguvernatorul BNR, Cristian Popa, a anuntat pentru prima data strategia Bancii Nationale intr-un interviu dat Agentiei Reuters. Probabil ca functionarul BNR, platit din bani publici, considera presa romana prea mica pentru anvergura sa, de aceea a gasit de cuviinta sa se adreseze unei agentii straine. Sau asa cere metoda de lucru declarata a bancii centrale, de "ambiguitate constructiva", intr-un moment nu tocmai roz pentru piata monetara. Deprecierea monedei euro va continua, lent, indiferent de cati bani va arunca pe piata BNR. Moneda nationala este umflata artificial si nu are in spate o crestere economica sanatoasa.

Surse din lumea bancara considera ca dezechilibrele vin, printre altele, si din necorelarea politicii monetare practicate de BNR cu politica bugetara a Guvernului. La mijlocul saptamanii trecute, la Palatul Victoria, s-au intalnit, departe de ochii presei, primul-ministru, Calin Popescu Tariceanu, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, ministrul de Finante, Ionut Popescu, si trei experti economici, printre care s-a aflat si Daniel Daianu. Comunicatul dat de Guvern dupa intalnire a proslavit introducerea cotei unice de impozitare de 16 la suta, care "a dus la cresterea cu 21,1 la suta a colectarilor bugetare in primul semestru" (o crestere de 17,3 la suta a bugetului consolidat). Tendinte asemanatoare au fost semnalate si in ceea ce priveste bugetele asigurarilor de sanatate (crestere de 24,2 la suta), de somaj (18,2 la suta) si locale (18,1 la suta), precum si cresterea cu 27,7 la suta a incasarilor din TVA, date comparate cu perioada similara de anul trecut. Guvernul a reconfirmat pastrarea unui ritm de crestere economica in jurul valorii de 6 la suta si atingerea unui nivel de inflatie de 7 la suta.

Isarescu intreaba de deficitul bugetar

Ce nu s-a specificat in comunicatul Guvernului este faptul ca intalnirea economistilor cu primul-ministru a avut drept scop analizarea situatiei monetare actuale, care tinde sa scape de sub control. In opinia reputatului specialist financiar-bancar Bogdan Baltazar, guvernatorul BNR, inainte sa treaca la actiune, "a vrut sa se informeze asupra deficitului bugetar si a deficitului balantei de plati externe direct de la sursa. El, poate, a cerut primului-ministru sa sustina la nivel macroeconomic tintirea inflatiei si sa se puna in concordanta politica monetara si cea fiscala", a spus Baltazar. In alta ordine de idei, bancherul crede ca ascensiunea leului in raport cu euro se datoreaza fondurilor intrate in Romania de la Uniunea Europeana. Aceasta nu inseamna ca economia romaneasca a devenit mai performanta, ci ca este plina de dezechilibre. Zilele urmatoare vor fi hotaratoare atat pentru alegerea unei politici monetare adecvate tintirii inflatiei de catre BNR, cat si in ceea ce priveste cresterea cotei TVA, o decizie hulita si dorita, deopotriva, de politicieni, dar care va fi resimtita tot de omul de rand.