In intervalul octombrie - decembrie 2008, cheltuielile totale ale populatiei au fost, in medie, de 2.081 lei lunar pe gospodarie.
Venitul total mediu lunar a fost de 796 lei de persoana, iar cheltuielile pe persoana au fost de 715 lei, potrivit datelor INS, citate de NewsIn.

Cheltuielile de consum au avut cea mai mare pondere in totalul cheltuielilor gospodariilor (71,5%), urmate de impozite, contributii, cotizatii si taxe (15,6%) si cheltuieli de productie (6,8%), in timp ce cheltuielile pentru investitii au reprezentat numai 1,8% din totalul cheltuielilor gospodariilor, in ultimul trimestru din 2008.

Cea mai mare parte a cheltuielilor totale de consum facute de romani in trimestrul patru din 2008 s-a axat pe alimente si bauturi nealcoolice (40%), urmate de cheltuielile cu locuinta - apa, energie electrica, gaze naturale, combustibili, mobilier, dotarea si intretinerea locuintei - (21,1%), cele pentru imbracaminte si incaltaminte (7,4%), precum si bauturi alcoolice si tutun (6,9%).

Ponderea de 40% a cheltuielilor cu produsele alimentare si bauturile nealcoolice in cheltuielile de consum ale gospodariilor a fost mai mica in lunile octombrie-decembrie 2008 decat in trimestrele anterioare.

Desi nivelul cheltuielilor lunare de consum este mai mare in mediul urban decat in cel rural cu 482 lei, cel pentru consumul alimentar este mai mare cu numai 63 lei, deoarece, la tara, 47,5% din cheltuielile pentru consumul alimentar reprezinta contravaloarea consumului din resurse proprii, in timp ce la orase, consumul de produse alimentare din resurse proprii a acoperit 20,2% din cheltuielile pentru consumul alimentar.

Cheltuielile efectuate de gospodarii pentru sanatate (3,9% din cheltuielile de consum) si mai ales cele pentru educatie (0,9% din cheltuielile de consum) au inregistrat un nivel scazut, pentru ca satisfacerea acestor nevoi este realizata in cea mai mare parte prin servicii publice, de care acestia beneficiaza in cadrul sistemului asigurarilor sociale sau gratuit, sustine INS.

In ultimul trimestru din 2008, veniturile totale medii lunare au fost, in termeni nominali, de 2.319 lei pe gospodarie si 796 lei pe persoana, din care veniturile banesti au fost, in medie de 1.917 lei lunar pe gospodarie (658 lei pe persoana), iar cele in natura de 401 lei lunar pe gospodarie (138 lei pe persoana).

Salariile si celelalte venituri asociate lor au format cea mai importanta sursa de venituri (51,1% din veniturile totale ale gospodariilor in primul trimestru din 2008, 52,4% in trimestrul II, 53,3% in trimestrul III si 51,5% in trimestrul IV 2008).

La formarea veniturilor totale ale gospodariilor, in trimestrul al patrulea, au contribuit, de asemenea, veniturile din prestatii sociale in proportie de 22,3%, veniturile din agricultura cu 2,2%, veniturile din activitati neagricole independente, cu 2,6% si cele din proprietate (0,3%) si din vanzari de active din patrimoniul gospodariei, cu 2,2%.

In trimestrul patru, veniturile totale medii pe o gospodarie din mediul urban au fost cu 36,7% mai mari decat ale gospodariilor din mediul rural si cu 13,2% mai mari fata de ansamblul gospodariilor.

In urban, veniturile gospodariilor au provenit in proportie de 63,4% din salarii (in scadere cu 2,8 puncte procentuale fata de trimestrul III), de 20,9% din prestatii sociale, iar veniturile in natura au reprezentat 9,5% din total.

In rural, principala sursa a veniturilor gospodariilor a reprezentat-o productia agricola, care a asigurat 34,2% din totalul veniturilor. Cea mai mare parte a acestora (28,8%) a fost formata de contravaloarea consumului de produse agroalimentare din resurse proprii, veniturile banesti din agricultura asigurand 5,4%. O contributie importanta la formarea veniturilor gospodariilor rurale, in trimestrul IV 2008, a revenit si veniturilor salariale (30,2%) si celor din prestatii sociale (24,6%).