"In Romania, bancile prefera contracte mai putine, insa cu valori unitare mari. In acelasi timp, practicarea unor dobanzi exagerate nu poate avea efecte benefice asupra economiei. Ea se poate traduce, pe termen mediu si lung, intr-un prejudiciu nu doar pentru economia romaneasca ci, pana la urma, chiar pentru banci", a spus seful statului. In acest context, Basescu a aratat ca este "foate necesara", in acest moment, flexibilizarea conditiilor de creditare de catre banci, dar si o mai buna reglementare si supraveghere a institutiilor financiare.

O alta problema cu care se confrunta cetatenii romani este, potrivit presedintelui, birocratia-"una dintre piedicile majore in calea dezvoltarii afacerilor, a intreprinderilor mici si mijlocii". "Romania are inca un numar mare de taxe si impozite, unele chiar fara o contributie semnificativa la bugetul de stat. Din aceasta perspectiva, sustin in continuare necesitatea simplificarii de urgenta a sistemului de taxe si impozite", a precizat Basescu, potrivit NewsIn.

Pe de alta parte, a aratat seful statului, Romania are nevoie de o crestere imediata si substantiala a capacitatii sale de absorbtie a fondurilor europene. "Este vitala accelerarea acestui proces, in care administratia romaneasca nu a fost foarte eficienta in ultimii ani. Pana in anul 2013, Romania are la dispozitie(..) un total de 54 de miliarde de euro care trebuie cheltuiti pe proiecte de infrastructura, pe proiecte de mediu, pe proiecte de educatie, pe proiecte din mediul rural, pe proiecte de dezvoltare a capacitatilor noastre de epurare a apelor si care vor aduce imbunatatiri semnificative atat in viata cetatenilor, cat si in activitatea firmelor din Romania", a spus Basescu, precizand ca, in plus, Romania are angajate de cativa ani cu diverse institutii financiare credite pe termen lung, in valoare de 3,55 miliarde euro, la care se platesc comisioane de neutilizare.

Basescu a sustinut ca banii europeni pot fi folositi pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, punand accent pe importata dezvoltarii trasportului pe Dunare, cat si a infrastructurii energetice.

Seful statului a apreciat ca tema conferintei la care a participat, si anume investitiile pentru viitor, exprima solidaritate si responsabilitate din partea intreprinzatorilor europeni din Uniunea Europeana si a amintit ca marele avantaj al Uniunii Europene, "mai ales in conditii de criza, il reprezinta combinatia dintre eficienta, solidaritate si actiune comuna". "Aceasta ne face sa fim increzatori in capacitatea Uniunii Europene de a diminua efectele crizei si de a gasi solutii pentru combaterea efectelor acestora", a spus presedintele.