"BCR acorda credite pe termen scurt agricultorilor care urmeaza sa primeasca de la bugetul de stat subventii in cadrul schemelor de sprijin financiar pe suprafata, pentru sectorul vegetal si zootehnic si respectiv in cadrul platilor nationale directe complementare in sectorul zootehnic", a afirmat directorul executiv al Directiei Institutii Financiare din BCR, Ramona Ivan, citata in comunicatul de presa.

De asemenea, BCR a incheiat cu FGCR conventii bilaterale pentru garantarea in proportie de 50% a acestor categorii de credite.

BCR acorda beneficiarilor de subventii de la APIA credite pentru finantarea capitalului de lucru pentru activitatea curenta, in valoare de pana la 70% din subventia ramasa de incasat de la APIA, in cazul schemei de sprijin pentru suprafata, si de pana la 90% din subventia ramasa de incasat, in cazul schemei de sprijin financiar pentru sectorul vegetal si zootehnic.

"Aceste trei tipuri de imprumuturi de la BCR pot fi obtinute de producatori agricoli, persoane fizice sau juridice, care prezinta Adeverinta de inregistrare fermier emisa de APIA prin care se confirma eligibilitatea acestora la obtinerea finantarii", se spune in comunicat.

BCR, controlata de banca austriaca Erste, gestioneaza active de peste 17,2 miliarde euro si are, in prezent, o retea de 659 de unitati de retail (pentru populatie si microintreprinderi) si 50 de centre de afaceri dedicate IMM-urilor si companiilor mari.