Unul din trei romani din mediul urban are de rambursat un credit

Unul din trei romani din mediul urban are de rambursat un credit

Unul dintre trei romani din mediul urban are de rambursat un imprumut si doar 5% dintre locuitorii de la oras intentioneaza sa ia un credit bancar in acest an, arata un studiu publicat de Mediafax.

Conform cercetarii, 34% dintre romanii din mediul urban detin individual o forma de credit. Cele mai raspandite sunt creditele bancare, in timp ce imprumuturile in magazine si cele de tip leasing au o penetrare mai scazuta.

In ceea ce priveste intentiile de contractare a unui credit, 89% dintre romani nu intentioneaza sa se indatoreze in acest an si numai 6% planuiesc sa ia un imprumut, sub forma de credit bancar (5%), leasing (2%) si/sau imprumut in magazin (2%).

Majoritatea celor care intentioneaza sa ia un imprumut spun ca vor opta pentru un credit bancar, cu scadenta de cinci-sase ani si o rata lunara de aproximativ 600 de lei.

Creditele bancare vor fi destinate in principal reamenajarii sau achizitiei unei locuinte, aceste doua scopuri fiind mentionate de 23%, respectiv 15% dintre cei care ar urma sa contracteze credite. Refinantarea, acoperirea cheltuielilor de zi cu zi, cumpararea unei masini si studiile personale sau ale copiilor sunt alte motive pentru care romanii s-ar indatora la banci.

Studiul a fost realizat pentru Mediafax de firma de cercetare 360insights in perioada aprilie - mai 2010, in randul a 800 de persoane din mediul urban, femei si barbati, cu varste cuprinse intre 16 si 64 de ani.

Personalizate pentru tine