Interactive Intelligence Group, furnizor de solutii integrate pentru call centere, intra pe piata din Romania compania si intentioneaza sa incheie in acest an cinci contracte cu companii mari, din domenii precum bancar, asigurari, utilitati sau centre de outsourcing. De asemenea, compania isi doreste ca in mai putin de doi ani sa deschida o subsidiara in Romania.
Americanii isi doresc sa ajunga la o cota de piata de 50% in sectorul financiar in urmatorii 3 - 4 ani. Acestia vor lucra impreuna cu Asseco si Lucas Communication Services pentru a castiga clienti in Romania.

“Piata de solutii pentru centre de contact din Romania are un potential de crestere extrem de ridicat. Noul mediu economic si concurenta din ce in ce mai acerba au determinat cea mai mare parte dintre companii sa acorde o importanta majora serviciilor de relatii cu clientii. Performanta in acest domeniu este insa strict legata si de solutiile specializate de suport. Din acest motiv, suntem noi aici”, a declarat Marcin Grygielski, managerul companiei pentru Europa de Est.

Potrivit propriilor estimari, in Romania exista in prezent circa 250 de centre de contact, insa mai putin de 20% au solutii IT de ultima generatie. Aproximativ 60% dintre acestea furnizeaza servicii in-house pentru companii locale, in special din domenii precum bancar, asigurari, telecom si utilitati, iar restul de 40% sunt centre in regim de outsourcing care furnizeaza servicii pentru companii din strainatate.

“Cel mai mare potential de crestere il are segmentul centrelor de contact in regim de outsourcing. Acesta va creste la peste 50% din totalul centrelor de contact din Romania pe masura ce tot mai multe companii straine isi vor externaliza serviciile de suport clienti. In ultimii ani, Romania a devenit o destinatie pentru externalizarea serviciilor propice pentru companiile externe datorita pregatirii educationale a fortei de munca, a infrastructurii telecom dezvoltate si a numarului mare de vorbitori de limbi straine. Aceste centre locale de outsourcing isi vor putea creste si mai mult avantajul concurential pe pietele externe operand pe baza unor solutii software de ultima generatie”, a adaugat Marcin Grygielski.

Piata de solutii de pentru call centere este de 3 milioane de euro

Valoarea pietei de solutii pentru centre de contact este de aproximativ 3 milioane de euro conform estimarilor Interactive Intelligence. Cifra include doar valoarea licentelor, nu si pe cea a serviciilor de implementare sau a infrastructurii hardware necesare.

Referitor la serviciile de suport clienti furnizate de companiile locale, reprezentantul ININ apreciaza ca cele de voce vor continua sa creasca in urmatoarea perioada, insa intr-un ritm mai scazut, pe masura ce companiile de profil isi vor reduce o parte din numarul de birouri teritoriale si isi vor consolida activitatile la nivel regional. In schimb, noile canale de contact, precum serviciile de e-mail sau chat, vor fi printre cele mai dinamice pe piata locala.

Interactive Intelligence Group este un furnizor global de solutii pentru contact center, solutii integrate pentru comunicatii de business si software si servicii pentru automatizarea proceselor de business. Solutiile integrate de comunicare ale companiei, care pot fi implementate atat la locatie, cat si in cloud pot fi utilizate in industrii precum serviciile financiare, asigurari, centre in regim de outsourcing, recuperare creante sau utilitati. Interactive Intelligence a fost fondata in 1994 si in prezent are peste 4.500 de clienti la nivel international. Compania are peste 1.000 de angajati, iar sediul central se afla in Indianapolis, Indiana, Statele Unite. In plus, compania are birouri in America Latina, Europa, Orientul Mijlociu, Africa si Asia.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri