Grupul Vodafone a respins pe de alta parte, intr-un comunicat, ca cele doua companii ar negocia o fuziune, asa cum au declarat persoane apropiate discutiilor.

"Nu exista nicio certitudine ca tranzactia va fi incheiata, nici ce active ar putea fi implicate", potrivit comunicatului.

Actiunile Vodafone sunt in crestere cu 1,2% la bursa din Londra, in timp ce titlurile Liberty Global au urcat joi, la bursa din New York, cu pana la 6,2%. Persoane apropiate situatiei au declarat ca discutiile includ mai multe optiuni, intre care fuziunea sau un schimb de active intre companii.

Discutiile sunt informale si se afla in faza incipienta, fiind posibil sa nu se ajunga la un acord din cauza complexitatii tranzactiilor propuse si a problemelor de reglementare, au precizat sursele.

Chestiunile legate de management, inclusiv cine ar conduce compania nou formata si rolul presedintelui miliardar al Liberty Global, John Malone, reprezinta o problema.

Alte optiuni aflate in discutie includ o combinare a operatiunilor europene ale companiilor, precum si o serie de schimburi de active, potrivit surselor.

Fuziunea celor doi operatori de telecomunicatii ar fi una dintre cele mai mari tranzactii din istorie, luand in considerare valoarea de intreprindere a acestora. Liberty Global valoreaza in prezent circa 89 de miliarde de dolari, iar Vodafone peste 140 de miliarde de dolari, potrivit Bloomberg.

Liberty Global s-a distantat usor de discutii, in ultimele saptamani, a spus una dintre persoane.
Pe fondul presiunilor in crestere de mentinere a cresterii profiturilor, companiile de telefonie se folosesc de achizitii pentru a se extinde, profitand de costul redus de finantare.

Liberty Global este cel mai mare furnizor de servicii prin cablu la nivel mondial si ar putea sa isi diversifice oferta prin detinerea de active in domeniul serviciilor wireless, oferind servicii de televiziune, telefonie fixa, Internet broadband si servicii wireless.

Citeste si:

Companiile europene de telecomunicatii s-au consolidat rapid pentru a-si extinde prezenta si a oferi mai multe servicii, in conditiile in care concurenta duce la scaderea preturilor si a marjelor de profit.
BT Group a convenit in februarie preluarea EE, operator de telefonie mobila detinut de Deutsche Telekom si Orange, pentru 19 miliarde de dolari.

In luna martie, Telefonica a vandut operatorul wireless O2, detinut in Marea Britanie, catre compania Hutchison Whampoa din Hong Kong, pentru 15,3 miliarde de dolari.

Posibila structura a unui acord intre Vodafone si Liberty Global a evoluat de la sfarsitul anului trecut.
Ideea initiala a directorului general al Vodafone, Vittorio Colao, era ca grupul pe care il conduce sa cumpere Liberty Global. Ulterior, obiectivul sau a devenit preluarea activelor Liberty din Europa Occidentala, a spus una dintre surse.

In cadrul fuzionarii activelor europene ale companiilor, Vodafone ar putea separa operatiunile din Orientul Mijlociu si Africa, a precizat una dintre persoane.

Intr-un interviu acordat Bloomberg in luna mai, Malone a spus ca asocierea cu Vodafone s-ar potrivi foarte bine cu imperiul sau de servicii prin cablu din Europa Occidentala, acestea fiind primele sale comentarii publice pe acest subiect.

El a mentionat beneficiile unei fuziuni pe piete precum Germania, Marea Britanie si Olanda.
Liberty Broadband detine peste 25% din activele Charter Communications, care a convenit recent achizitia Time Warner Cable, pentru 55 de miliarde de dolari.

Liberty Global a cumparat furnizorul britanic de servicii broadband Virgin Media in 2013 si compania Ziggo din Olanda in 2014. Recent, Liberty Global a cumparat drepturi de televizare a unor evenimente sportive, precum o participatie la televiziunea britanica ITV.

Malone a cheltuit peste 50 de miliarde de dolari pentru ca Liberty Global sa devina unul dintre cei mai mari operatori de servicii prin cablu la nivel international. Liberty Global este prezent si in Romania, prin intermediul UPC Romania, afiliat la UPC Broadband, divizia europeana a grupului.

Vodafone Group este prezent pe piata locala prin intermediul diviziei Vodafone Romania. La 31 martie, numarul de utilizatori de telefonie mobila ai Vodafone in Romania era de 8.056.000, din care 58,1% utilizatori de cartele prepaid.