China, unde unul din zece cetateni utilizeaza internetul, ar putea depasi in doi ani Statele Unite ale Americii, ocupand primul loc pe plan global in ceea ce priveste numarul de utilizatori de internet.

Conform ultimului raport redactat de Centrul informational chinez privind traficul pe internet, China a inregistrat la sfarsitul anului 2006 un numar de 137 de milioane de internauti, in crestere cu 23,4% fata de anul 2005, dintre acestia 104 milioane beneficiind de servicii internet de banda larga, potrivit NewsIn. "Aceasta este o crestere importanta, care inseamna ca un chinez din zece este internaut", a declarat presedintele acestui centru, Mao Wei.

"Dupa ce a depasit nivelul de acoperire de 10%, sectorul internet chinez va cunoaste un ritm de crestere mult mai rapid", a adaugat acesta. Conform unui alt responsabil al acestui centru, Wang Enhai, daca se ia in considerare ritmul de crestere, China va deveni in curand cea mai mare piata mondiala in ceea ce priveste internetul, depasind Statele Unite ale Americii, unde momentan se numara 210 milioane de internauti.

"Credem ca China va avea nevoie de doi ani pentru a detrona SUA", a estimat acesta. Una dintre provocarile in acest sens va fi extinderea retelelor in regiunile rurale si in regiunile defavorizate din vest."Exista o diferenta de dezvoltare a internetului in China, intre orase si sate, precum si intre anumite regiuni", subliniaza raportul emis de acest centru, evidentiind o discrepanta importanta.

Intre timp, dupa cum subliniaza directorul unui centru specializat in internet din cadrul Academiei de stiinte sociale din Shanghai, Huang Hai, China este inca cu mult in urma SUA in ceea ce priveste veniturile obtinute de pe urma comertului online. "In ceea ce priveste comertul online, China nu poate depasi SUA, unde exista mult mai multi utilizatori ce cumpara produse astfel, unde exista sisteme securizate de plata si unde cartile de credit sunt intens utilizate", explica acesta.

Chiar daca aceste probleme sunt importante, marile companii ale sectorului mizeaza de dezvoltarea pietei chineze, in ciuda criticilor frecvente ale asociatiilor pentru apararea drepturilor omului, care denunta politica acestor companii, ce prefera sa colaboreze cu regimul comunist chinez.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri