"Scopul nostru este sa reunim persoane cu nevoi complementare, care nu s-au cunoscut niciodata", a declarat Chris Larsen, co-fondatorul si directorul executiv al site-ului Prosper, care a atras 140.000 de utilizatori de la lansarea sa anul trecut.

Analistii bancari sunt de parere ca aceste operatiuni sunt foarte eficiente datorita numarului redus de angajati si a inexistentei sediilor, ceea ce ar putea revolutiona sistemul bancar. Se ridica intrebarea daca nu cumva insusi modelul fundamental pe care se bazeaza institutiile financiare va suferi modificari radicale in viitorul apropiat.

Reprezentantii bancilor traditionale recunosc aceasta provocare, insa subliniaza faptul ca in decizia de cumparare a unui credit primeaza experienta si renumele companiei care il acorda, in defavoarea ratelor mici de dobanda.

"Aparitia proiectului Zopa ne dovedeste ca exista un mediu concurential sanatos in acest moment, pe piata instrumentelor financiare", a declarat Brian Capon, purtatorul de cuvant al Asociatiei Britanice a Bancherilor, lider in acest domeniu.

Cu toate acestea bancile sunt considerabil mai mari si au avantajul a zeci de ani de experienta, iar consumatorii au tendinta sa se orienteze catre varianta considerata a fi cea mai comoda.

Citeste si:

Clientii celor doua site-uri provin numai din tarile in care acestea opereaza si sunt supusi unor reglementari.

Veniturile site-urilor provin din taxele platite de cele doua parti implicate in tranzactie. Spre exemplu, comisionul practicat de Zopa este de 0,5% din suma imprumutata, acelasi procent fiind aplicat si creditorilor sub forma unei taxe anuale.

Politicile de functionare ale celor doua site-uri sunt insa diferite din anumite puncte de vedere. In timp ce Prosper ofera creditorilor posibilitatea de a accesa informatiile personale ale persoanelor cu nevoi de finantare, inclusiv fotografii, Zopa este adeptul unui sistem mai riguros.

Insa ambele strategii par a da roade. In scurta perioada de cand activeaza, Zopa a inregistrat o rata de neindeplinire a obligatiilor de 0,05%, in cazul Prosper aceasta fiind nula.

Valoarea cumulata a creditelor acordate prin intermediul celor doua site-uri, peste 30 de milioane de dolari - Zopa si "mai multe milioane de lire sterline" - Prosper, nu se compara insa cu sumele fabuloase, de ordinul miliardelor de dolari, vehiculate lunar pe piata financiar-bancara din Marea Britanie.