Universal Music, cea mai mare casa de productie muzicala din lume, sustine descarcarea gratuita a muzicii de pe Internet, drept pentru care compania a inceput demersurile pentru legalizarea acestui serviciu, semnand un acord cu nume cunoscute din industria muzicala, potrivit The Guardian.
Serviciul care permite downloadarea gratuita a muzicii se numeste Qtrax si a fost lansat in ianuarie 2008, iar de atunci a pus la dispozitia consumatorilor 25 de milioane de track-uri, pentru a fi descarcate fara nici un cost.

Desi aceasta initiativa a fost primita cu reticenta de cei din domeniu, totusi, compania muzicala a semnat acorduri cu tot mai multe case de productie, printre care se numara Beggars, cea mai mare casa de discuri independenta din Marea Britanie, dar si nume cunoscute din industrie, precum EMI si Sony/ATV.

Acordul Universal Music va acoperi, initial, doar zona Statelor Unite.

Qtrax este unul din multele site-uri care incearca sa faca bani din servicii care au la baza conceptul gratuitatii, rivalizand cu We7, care a semnat, la inceputul acestui an, un acord cu Sony BMG, prin care sa ofere utilizatorilor un catalog muzical, dar si cu site-urile Imeem si Last.fm, care au semnat parteneriate cu case de productie muzicala pentru a furniza servicii muzicale, relateaza The Guardian.

In plus, Universal mai detine un parteneriat cu Spiralfrog, pentru furnizarea acestor servicii in Canada si Statele Unite.

Serviciul Qtrax permite utilizatorilor sa descarce cantece prin browser-ul pus la dispozitie, in asa fel incat melodiile trase de pe Internet sa fie disponibile o perioada mai mare de timp, decat in mod obisnuit.

De asemenea, noua tehnologie promite consumatorilor sai sa transfere track-urile de pe iPod-uri pe playere audio. Acest lucru ar putea duce, in viitor, la vanzari record pentru magazinele iTunes ale Apple Music, sustin jurnalistii publicatiei The Guardian.

Pe langa descarcarea gratuita a muzicii, Qtrax va vinde pe site si publicitate, bilete la diverse concerte, dar si alte lucruri conexe domeniului muzical.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri