Government Pension Investment Fund, cu active de 1.100 miliarde de dolari, a pierdut 5,6% in ultimul trimestru, transmite Bloomberg. Scaderea este cea mai puternica scadere incepand din aprilie 2008, fiind utilizate date comparabile, scrie Mediafax.

Pierderea din trimestrul al treilea a fost determinata, in cea mai mare parte, de scaderile inregistrate de portofoliile de actiuni ale fondului.

Sefii fondului de pensii au sustinut investitii mai mari pe bursele din afara Japoniei, pentru a se proteja de planurile guvernului de a accelera inflatia, cu impact negativ asupra portofoliului de plasamente in obligatiuni nipone.

"Miscarile pietei pe termen lung conduc la castiguri sau pierderi, dar pentru ultimii 14 ani de cand am inceput sa investim, trendul este unul pozitiv. Nu evaluati rezultatele pe termen scurt, deoarece este mai importanta o perspectiva pe termen lung", a declarat Hiroyuki Mitsuishi, consilier la fondul de pensii, intr-o conferinta de presa in care au fost prezentate rezultatele.

Citeste si:

Fondul avea la finele lunii septembrie 39% din active in datorie emisa pe piata nipona si 21% in piata locala de actiuni, fata de 38%, respectiv 23%, la sfarsitul trimestrului al doilea. Tot la finele trimestrului al treilea, activele de pe bursele externe se situau la 22%, iar cele in obligatiuni in strainatate la 14%.

Investitiile fondului sunt in mare parte pasive, astfel ca evolutia tinde sa fie similara cu cea a indicilor de referinta. Portofoliul fondului de actiuni nipone a scazut cu aproximativ 13%, declin inregistrat si de indicele bursei nipone Topix. Plasamentele pe bursele externe au consemnat un declin de 11%. Bursele de actiuni si-au revenit, insa, de la finele lunii septembrie, cu Topix in urcare cu 12%.

Un alt fond important de investitii, fondul suveran al Norvegiei, a pierdut 4,9% in trimestrul al treilea, cu un declin mai accentuat, de 8,6%, al portofoliului de plasamente in actiuni.

Sursa foto: Yulia Grigoryeva, Shutterstock