Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul legii pensiilor speciale, pe care l-a pus în acord cu decizia Curţii Constituţionale, scrie Agerpres. Au votat "pentru" 174 de deputaţi, 81 au votat "împotrivă", iar 17 s-au abţinut.

Proiectul de lege a fost adoptat fără modificări de fond faţă de forma pe care a adoptat-o Senatul săptămâna trecută. Curtea Constituţională a solicitat o serie de modificări ale legii doar în legătură cu pensiile de serviciu ale magistraţilor.

Noua formă a legii prevede ca judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, se pot pensiona la împlinirea vârstei de 60 de ani şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării.

De asemenea cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.

Drulă: Forma legii pensiilor speciale - cea mai sfidătoare; e legea menţinerii acestor pensii

Preşedintele USR Cătălin Drulă a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea asupra proiectului legii pensiilor speciale, că forma actuală a legii este de "menţinere a pensiilor speciale", fiind "cea mai sfidătoare de până acum".

"Încă un moment ruşinos pentru acest Parlament, încă un moment ruşinos al democraţiei româneşti postdecembriste. Această lege pe care o propuneţi votului astăzi şi împotriva căreia numai USR va vota, este legea menţinerii pensiilor speciale. Pensiile speciale sunt un cancer care macină solidaritatea, dreptatea, echitatea din această societate. Pensiile speciale spun aşa: dacă te numeri într-o serie de privilegiaţi, ai bătrâneţile îndestulate şi asigurate, dacă nu, cu necazul a 95% din români, ghinion, cum a spus preşedintele vostru, Iohannis", a afirmat Drulă.

Coaliţie vrea să crească taxele ca să plătească aceste pensii speciale, care au ajuns la 13 miliarde de lei

"Cifrele sunt ameţitoare pentru pensionarii de rând. Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului şi al PNL, antiliberalul Ciucă ia 18.000 lei pensie specială pe lună. Aţi avut o obligaţie în PNRR să treceţi aceste pensii la cel mai firesc şi normal principiu din lume, principiul contributivităţii, cât ai contribuit, atât să primeşti, la fel cum primesc 95% din români şi v-aţi bătut joc. Această formă, ultima formă a legii este cea mai sfidătoare de până acum. Nu numai că îi asiguraţi pe cei care au acum pensiile speciale că nu li se întâmplă nimic, dar 40 de ani de acum încolo - o bătaie de joc, da, voi care nu vă gândiţi nici la ce se întâmplă în ţară peste doi, peste trei, peste cinci ani - peste 40 de ani nu vor mai fi pensii speciale, conform acestei legi", a mai spus liderul USR.

Potrivit lui Drulă, vor creşte privilegiile faţă de acest moment.

"Aţi introdus acolo şi sporurile nepermanente. Totul pentru clientela de partid şi nimic pentru oameni. Asta nu e nici liberal, că liberalismul înseamnă să-ţi pese de performanţă, de cât a contribuit fiecare, nu să intri, ca porcii ăia graşi din ferma animalelor, pe uşa din dos. Asta nu e sub nicio formă nici socialist. Aveţi o clientelă care sufocă acest stat, oameni care iau zeci de mii de lei, cifre ameţitoare", a susţinut liderul USR.

Acesta a dat exemplul viceguvernatorului BNR Florin Georgescu, care ar lua 70.000 lei pe lună şi mai are pensie de 12.000 lei şi o pensie specială de 10.000 lei.

"Săptămâna trecută aţi mai trimis un performer de aici, pe domnul Pavel Popescu, să ia 9500 euro în mână pe lună. Este sfidarea acestui ţări, iar principiul pe care îl consfinţeşte această lege - principiul anticonstituţional al privilegiului. Un privilegiu odată acordat rămâne. (...)Voi lupta până la ultima picătură de energie şi la anul şi în anii care vin să eliminăm aceste privilegii pentru că aşa se face o republică democratică, nu cu contribuţia cu sacoşa la partid şi cu pensiile în buzunare", a mai susţinut Drulă.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri