Hans Klemm a povestit ca a fost recent la Sibiu, la Festivalul de Teatru, iar un student l-a intrebat cand vor permite Statele Unite Romaniei sa intre in programul Visa Waiver si cand nu va mai fi necesar ca romanii sa solicite viza. ”Este o intrebare pe care o aud extrem de des(...) Programul Visa Waiver este un program stabilit prin lege, asadar nu este vorba despre politici sau reglementari, care se pot schimba. Fiind stabilit prin lege, solicita o modificare legislativa”, a spus ambasadorul SUA la Bucuresti, scrie News.ro.

Hans Klemm a explicat ca prin legislatie s-au stabilit patru sau cinci cerinte pentru includerea in program, iar Romania le indeplineste pe toate, cu exceptia uneia, si anume rata refuzurilor, care trebuie sa fie mai mica de 3% in cazul solicitarilor de vize de afaceri sau turistice. ”S-au facut propuneri pentru a creste acest prag de la 3% la 10%, dar pentru acest lucru este necesara o schimbare a legislatiei.

In 2016, an cu alegeri prezidentiale si alegeri pentru Congresul SUA, in care ca si in Europa, imigratia este un subiect politic foarte sensibil, nu exista nici o sansa de modificare a acelei legi, de crestere a pragului pana la un nivel care sa permita Romaniei sa se califice pentru includerea in program”, a precizat Klemm. El a adaugat ca in SUA au loc alegeri anul acesta si in functie de rezultatele alegerilor prezidentiale si pentru un loc in Congres, o schimbare a legislatiei, cel mai probabil ca parte a unei reforme legislative mai ample a legislatiei privind imigratia, este foarte posibila. ”Asadar trebuie sa vedem care va fi rezultatul alegerilor”, a mai spus Klemm.

Sursa foto: Pixabay