Danske Bank a avertizat ca ratingul Romaniei risca sa fie coborat de marile agentii specializate din cauza deficitului de cont curent mare, a cresterii rapide a creditarii si a inrautatirii situatiei politice, arata raportul \"Noua Europa-atentie la rating\", citat de NewsIn.
Danske Bank, cea mai mare banca din Danemarca, a avertizat ca ratingul atribuit Romaniei de catre Fitch ar putea sa fie coborat, iar agentia Moody's ar putea schimba perspectiva riscului financiar intr-o directie negativa.

"Agentia de rating Moody's ar putea schimba perspectiva ratingului "Baa3" de la stabil la negativ", considera analistii celei mai banci din Danemarca, Danske Bank.

"De asemenea, Fitch ar putea micsora ratingul datoriilor in valuta pe termen lung de la "BBB" la "BBB-", perspectiva ramanand stabila", estimeaza analistii. "Legat de acest lucru ar trebui sa fie notat ca ratingul Fitch este cu o treapta peste cele acordate de S&P sau Moody's Romaniei", se arata in raport.

Standard&Poor's(S&P) va metine ratingul Romaniei atribuit creditelor pe termen lung in valuta la "BBB-", cu o perspectiva stabila.

"Romania a primit cu generozitate de la agentiile de rating un premiu pentru aderarea la UE, ca si Bulgaria, de altfel. Statutul de membru al Uniunii Europene este intr-adevar un factor pozitiv si ar trebui sa contribuie la un nivel mai mare al ratingurilor", se spune in raportul "Noua Europa: Atentie la ratinguri", realizat de divizia de cercetare a bancii daneze. Ratingurile acordate Romaniei si Bulgariei par a fi "prea bune" daca se tine cont de vestile proaste precum lipsa progresului in procesul reformelor legate de UE si cresterea continua a dezechilibrelor externe. In plus, modelele Danske Bank indica un nivel "ceva mai mic" pentru ratingurile pe termen lung ale Romaniei.

Raporul Danske Bank face referire la indexul libertatii economice al Fundatiei Heritage. Romania a urcat in clasamentul libertatii economice 25 de pozitii, pana pe locul 67 si se prezinta ca o economie cu un grad moderat de libertate, de la un mediu al afacerilor predominant ingradit, potrivit raportului pe 2007. "In general, este dificil sa cuantifici importanta politicilor "bune" sau "rele" pentru ratingul de credit, insa acordam un minus in special situatiei politice din Polonia, Slovacia si Romania", au mai spus analistii bancii.

De asemenea, analistii au atras atentia asupra corelatiei dintre deficitul de cont curent si cresterea exporturilor. Insa nici aceasta relatie nu ofera imaginea completa a importantei dezechilibrelor externe. "Acest lucru este deosebit de important pentru tarile baltice, Bulgaria, Romania, Slovacia si Ungaria, care au deficite de cont curent semnificative si din aceasta cauza este probabil ca modele sa "supraevalueze" aceste tari", se spune in raportul Danske Bank. De asemenea, tari precum Polonia sau Cehia sunt "subevaluate" de modele, desi au balante externe puternice.

Tarile cele mai pasibile de o micsorare a ratingului sunt si cele care risca o inrautatire brusca a situatiei economice si posibile greutati financiare. Aceste tari sunt Estonia, Letonia, Lituania, Bulgaria, Romania si Slovacia, potrivit raportului Danske Bank.

Agentia de rating Moodys anuntat, pe 6 octombrie 2006, imbunatatirea ratingului pentru imprumuturile pe termen lung si scurt in valute si in moneda nationala, ale Romaniei, la nivelul Baa3, respectiv P-3, cu perspectiva stabila. De asemenea, Moodys a ridicat plafonul de rating al Romaniei in ceea ce priveste obligatiunile pe termen lung in valuta straina la nivelul A1. Plafonul de rating al imprumuturilor romanesti pe termen scurt in valuta straina ramane P-1, iar cel al depozitelor bancare in valuta straina au fost imbunatatite la Baa3, respectiv P-3, cu perspectiva stabila. Guvernul Romaniei are calificativul Baa3 pentru obligatiunile pe care le-ar putea emite.

Agentia internationala Fitch a ridicat, in data de 31 august, ratingul atasat imprumuturilor Romaniei in valute si in moneda locala si a urcat calificatul plafonului de tara la A-, de la BBB+, pe baza performantelor ridicate ale economiei. Tot atunci, ratingul atribuit imprumuturilor in valuta a urcat de la BBB- la BBB, cel atasat imprumuturilor in moneda locala a fost ridicat de la BBB de la BBB+, ambele avand perspectiva stabila. Ratingul pe termen scurt a fost stabilita la F3.

Standard&Poors (S&P) a confirmat, pe 5 septembrie ratingul BBB- pentru creditele in termen lung in valuta si A-3 pentru creditele pe termen scurt in valuta, respectiv calificativele BBB pentru imprumuturile pe termen lung in moneda nationala si A-3 pentru creditele pe termen scurt in moneda nationala. S&P a ridicat, in luna septembrie, perspectiva de rating a Romaniei, de la stabil la pozitiv, pe baza imbunatatirii reformelor structurale economice si institutionale realizate in perspectiva aderarii si a confirmat calificativele atribuite imprumuturilor pe termen scurt si lung in valuta si in lei.

Moody's nu are pe agenda o schimbare a calificativului de risc financiar atribuit Romaniei, dar este ingrijorata de posibilitatea intarzierii reformelor din cauza tensiunilor politice, a declarat, recent pentru NewsIn, analistul agentiei pentru Romania, Kenneth Orchard. "Nu vedem o schimbare a ratingului in viitorul apropiat", a spus Orchard. "Totusi, ratingurile Romaniei si Bulgariei sunt inca mici fata de alte tari membre ale UE din regiune, asadar au mare potential de crestere", a aratat analistul Moody's. Agentia de rating Moody's ar putea micsora ratingul suveran atribuit Romaniei numai daca s-ar face pasi inapoi in procesul reformelor, insa pentru o marire ar trebui sa se vada o continuitate in implementarea reformelor din diferite domenii, a declarat intr-un inteviu telefonic, Orchard.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri