Guvernul Bulgariei va plati 300.000 de leva (circa 153.000 de euro) unor companii internationale de consultanta, care vor pregati si derula negocierile pentru un acord de investitii cu firma austriaca Voestalpine Stahl, potrvit novinite.com.
Decizia guvernului bulgar se refera la planul companiei austriece Voestalpine de a investi 5 miliarde euro in constructia unei otelarii pe tarmul Marii Negre.

Bulgaria concureaza cu Romania, Turcia si Ucraina ca sa atraga investitia, care ar putea crea 4.500 de locuri noi de munca.

Cele 300.000 de leva provin din bugetul ministerului bulgar al economiei, iar angajarea de consultanti straini este impusa de complexitatea tehnica a proiectului si de importanta acestuia pentru economia Bulgariei.

Companiile internationale de consultanta se vor axa pe pregatirea unui acord de investitii care sa serveasca interesele Bulgariei cat mai bine si care sa poarte negocierile cu firma austriaca.

In Romania, zona vizata pentru investitia Voestalpine este Agigea-Constanta, in apropierea celui mai mare port la Marea Neagra, unde firma austriaca a contractat deja aproape jumatate din terenul avut in vedere.

In cazul in care Romania va reusi sa atraga investitia, Voestalpine va deveni cel mai mare investitor direct din tara, devansand alte doua grupuri austriece: Erste Bank (actionarul majoritar al BCR) si OMV (care controleaza Petrom).

Voestalpine este deja prezent in Romania prin intermediul Elmsteel, subsidiara britanica a grupului austriac, care detine din 2004 o fabrica la Satu Mare.

De asemenea, furnizorul german Dancke, controlat tot de grupul austriac, urma sa construiasca o uzina de presare la Arad.

Grupul a anuntat, in luna octombrie a anului trecut, ca va incepe in 2008, la Giurgiu, constructia unui centru de servicii, in care va prelucra tabla si alte materiale pentru clientii companiei austriece, printr-o investitie de 18 milioane euro.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri