"In Belarus trebuie sa luam masuri importante pentru liberalizarea economiei si inlaturarea birocratiei din intregul sistem", a declarat Lukasenko, citat de serviciul sau de presa.

Fostul stat sovietic, cu o populatie de 10 milioane de locuitori, al carui regim este calificat de Washington drept "ultima dictatura din Europa", a adoptat putine reforme de la caderea Uniunii Sovietice, in 1991, pana in prezent.

Potrivit Bancii Mondiale, mai putin de 10% din economia belarusa se bazeaza pe sectorul privat, o proportie care contrasteaza puternic cu cea din tarile vecine, constranse sa-si reformeze economia inainte sa adere la UE.

Citeste si:

Confruntat cu criza financiara, Belarusul a cerut saptamana trecuta Fondului Monetar International (FMI) un imprumut de doua miliarde de dolari.

Lukasenko si-a intensificat in ultimele luni gesturile de bunavointa fata de Occident. Spre exemplu, presedintele belarus a ordonat in august eliberarea detinutilor politici, un "pas esential" in opinia UE, care a hotarat o luna mai tarziu sa suspende unele sanctiuni la adresa Minskului.