Un oficial brazilian, care se ocupa de investigatia accidentului, preconizeaza ca ancheta poate dura o perioada lunga de timp deoarece cutia neagra a aeronavei ar putea fi in adancul marii.
O romanca - La bordul avionului Air France disparut deasupra Atlanticului

[Update 12]
Intr-un "ultim mesaj, comandantul de bord a anuntat turbulente, dupa care contactul a fost pierdut", declarat pentru AFP o sursa aeroportuara. "Au existat, global, in zona, perturbari tropicale puternice. Acestea sunt aparate pregatite pentru astfel de circumstante, dar trebuie sa exista o acumulare de circumstante", a afirmat si ministrul ecologiei si energiei, Jean-Louis Borloo.

Air France a anuntat, "cu regret", "ca nu are vesti despre zborul AF447, care asigura legatura Rio-Paris" si ca "impartaseste emotia si ingrijorarea familiilor vizate".

[Update11] “
Va fi nevoie de mult timp pentru o duce la capat aceasta investigatie”, a declarat Douglas Ferreira Machado, reprezentant al Agentiei Aviatiei Civile din Brazila.

“Ar putea fi o poveste lunga si trista. Cutia neagra a avionului ar putea fi la fundul marii”, a mai adaugat oficilaul brazilian, citat de The Guardian.

Conform datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne din Franta, la bordul avionului se aflau 60 de pasageri francezi . Oficiali italieni au confirmat prezenta a cel putin trei calatori de origine italiana la bordul aeronavei disparute, scrie Le Figaro.

[Update10]
Presedintele francez, Nicolas Sarkozy, si-a exprimat “ingrijorarea extrema”, privitoare la acest incident si i-a trimis pe Ministrul francez al Transporturilor, Dominique Bussereau, precum si pe cel de-al doilea om al cabinetului francez, Borloo, la aeroportul Charles de Gaulle pentru a monitoriza situatia.

[Update9]
Ipoteza "cea mai probabila" este ca avionul Air France disparut luni intre Brazilia si Franta cu 228 persoane la bord "a fost lovit de fulger", potrivit lui François Brousse, director de comunicare a companiei franceze, citat de AFP.

"Cel mai probabil este ca avionul a fost lovit de fulger", a declarat purtatorul de cuvant al companiei franceze, potrivit NewsIn."Avionul a intrat intr-o zona cu furtuna si turbulente puternice, care au provocat disfunctiuni".

[Update8]
Printre cei 216 pasageri aflati la bordul aeronavei erau 7 copii si un bebelus, 126 de barbati si 82 de femei. Echipajul era compus din 12 persoane: 3 pe partea tehnica si 9 pe cea comerciala.

[Update7]
Avionul Air France disparut intre Rio de Janeiro si Paris a transmis un mesaj automat care anuntat un scurtcircuit electric, la ora 2.14 GMT (5.14 ora Romaniei), la scurt timp dupa ce a traversat o zona cu turbulente, a anuntat Air France intr-un comunicat citat de Reuters.

Aparatul "nu a fost reperat de centrul de control aerian marocan", a declarat pentru AFP ministrul transporturilor din aceasta tara Karim Ghellab, scrie NewsIn.

Un purtator de cuvant al autoritatilor aeronautice braziliene a declarat ca aparatul nu a fost reperat de radarele din Isla da Sol din Atlantic. "Atunci cand avioanele traverseaza Atlanticul, initiaza contacte radio pentru a-si semnala pozitia. Ultimul contact cu acest avion a avut loc la ora 1.00 GMT (4.00, ora Romaniei). Un altul era programat la ora 2.00 GMT (5.00, ora Romaniei)", a declarat purtatorul de cuvant.

Aviatia braziliana a trimis doua avioane pentru a cauta aeronava disparuta, de la Salvador de Bahia si de la Recife, pentru a survola Atlanticul la nord-est de insula Fernando de Noronha.


[Update6]
Avionul disparut deasupra Atlanticului cu 228 persoane la bord a fost, cel mai probabil, lovit de fulger, a anuntat compania Air France, citata de AFP.

[Update5]
"Au trecut deja trei ore de la disparitia aeronavei. Concluzia pe care o puteam trage acum este ca s-a produs o catastrofa la bordul avionului care a facut ca acesta sa se prabuseasca. Un scenariu ar fi acela ca avionul a pierdut foarte rapid din altitudine incat pilotii nu au putut nici macar sa anunte ceea ce se intampla la bordul avionului”, a declarat expertul in aviatie Chris Yates, citat de USA Today.

[Update4]
Aeronava ar fi ramas fara kerosen pana acum, a spus Jean-Louis Borloo, ministrul francez al transporturilor, conform pubicatiei britanice News Sky.

“Pana acum ar fi ramas fara rezervele de combustibil, deci trebuie sa ne gandim la cel mai tragic scenariu”, a declarat oficialul francez.

Ipoteza deturnarii avionului Air France disparut de pe radare este exclusa si cel mai probabil aeronava a avut un accident, a declarat ministrul francez al transporturilor.


[Update3]
“A 330, un avion cu motor dublu care transporta circa 250 de pasageri, nu a suferit niciodata un accident fatal in zborurile comerciale, desi un model in dezvoltare s-a prabusit la scurt timp dupa decolare in timpul testelor”, declara pentru Bloomberg Paul Hayes, director de siguranta la Ascend, firma de consultanta in aviatie din Marea Britanie.

El adauga ca ar fi ciudat ca un astfel de avion sa cada in timpul zborului, fie in timpul ridicarii catre ruta de zbor, fie la altitudinea de zbor. “Majoritatea accidentelor se produc fie la decolare fie la aterizare”, spune consultantul britanic.


[Update2]
Cinci italieni s-ar putea afla la bordul avionului Air France care a disparut in timp ce efectua o cursa de la Rio de Janeiro la Paris, scrie Le Figaro.

Informatia nu a fost confirmata din surse oficiale. Compania Air France nu a anuntat nationalitatea pasagerilor.

[Update1]
O operatiune de cautare si salvare este in curs de desfasurare in zona insulei braziliene Fernando de Noronha.

Avionul Airbus A330 care a decolat de pe aeroportul din Rio de Janeiro cu destinatia Paris avea la bord 228 de persoane - 216 pasageri si 12 membri ai echipajului, scrie 9AM.

Cursa AF447 decolase duminica la ora locala 19.00 de pe aeroportul din Rio de Janeiro si urma sa aterizeze la Paris astazi, la ora locala 11.15 (12.15, ora Romaniei), a declarat o purtatoare de cuvant, relateaza AFP, citata de NewsIn.

Avionul a disparut de pe ecranele-radar luni la 06.00 GMT (09.00, ora Romaniei), in zona de coasta a Braziliei.

Potrivit unei surse aeroportuare franceze citate de AFP, ar putea fi vorba despre o defectiune aparuta la sistemul de comunicatii, dar astfel de defectiuni apar foarte rar.

"Ingrijorarea este foarte mare pe Roissy. Avionul a disparut de pe ecranele de control in urma cu mai multe ore. Poate fi vorba despre o pana de natura tehnica , dar astfel de pene sunt foarte rare si avionul nu a aterizat la ora 11.10, cum era prevazut", a spus sursa aeroportuara.

Airbus 330
este un avion bimotor destinat curselor lungi, introdus in aviatia comerciala la jumatatea anilor '90. Potrivit expertului CNN Richard Quest, avionul, folosit cel mai adesea pentru curse transatlantice, a inregistrat de-a lungul timpului foarte putine probleme tehnice.




View Larger Map

Acest caz poate deveni cel mai mare accident aviatic din 2009, dupa ce un avion s-a prabusit in februarie pe aeroportul Schiphol din Amsterdam. Avionul apartinea companiei Turkish Airlines si venea de la Istanbul.

Principalele accidente aviatice din lume din ultimii sase ani

3 februarie 2009 - Un avion al Continental Airlines s-a prabusit in statul New York, intr-o zona rezidentiala. Accidentul s-a soldat cu 49 de morti - toate persoanele aflate la bordul avionului si una la sol.

16 ianuarie 2009 - 155 de oameni au supravietuit dupa ce un avion Airbus A-320 s-a prabusit in raul Hudson, la New York. In timp de aeronava se scufunda, pasagerii au fost salvati din apele raului de catre echipele de interventie.

21 august 2008 - La Madrid, pe aeroportul Barajas, 153 de oameni au murit, iar 19 au fost raniti dupa ce avionul in care se aflau a iesit de pe pista la decolare si a explodat. La bordul aparatului se aflau 166 de pasageri si 9 membri ai echipajului.

17 iulie 2007 - Un Airbus A320 care avea 176 de persoane la bord a lovit un rezervor de combustibil la aterizarea pe un aeroport din orasul brazilian Sao Paolo. Echipele de interventie au anuntat ca aproape 30 dintre victime erau persoane care se aflau la sol.

5 mai 2007 - In Camerun, un Boeing 737 s-a prabusit. Aeronava apartinea companiei Kenya Airlines. Nu au existat supravietuitori.

1 ianuarie 2007 -
Un Boeing 737-400 al companiei indoneziene Adam Air care transporta 102 pasageri, plus membrii echipajului, s-a prabusit in muntii din insula Sulawesi. Nu au existat supravietuitori.

29 septembrie 2006 - Brazilia - Un Boeing 737, cu 154 de oameni la bord, s-a prabusit intr-o regiune din jungla amazoniana. Nu au existat supravietuitori

9 iulie 2006 - Rusia - Pe 9 iulie, un avion Airbus A - 310 ce apartinea Rusiei a derapat pe pista la aterizare pe aeroportul din Irkutk din Siberia. 145 pasageri si-au pierdut viata.

3 mai 2006 - Un Airbus A-320 al companiei aeriene armene Armavia, cu 113 pasageri si membri ai echipajului la bord, s-a prabusit in timp ce executa manevrele de aterizare la Soci. Nu au existat supravietuitori.

Cititi retrospectiva completa.






Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri