Problemele cu care se confrunta ibericii in acest moment au dus la incheierea unei perioade considerate de experti cel mai mare boom al imigrantilor din istoria moderna. Numarul imigrantilor care doresc sa lucreze in Spania a scazut dramatic dupa declansarea crizei datoriilor din Europa, iar muncitorii straini, provenind din tari ca Ecuador, au inceput sa plece in masa, conform publicatiei americane.

Miercuri, agentia de evaluare financiara Moody's Investors Service a anuntat punerea sub observatie cu posibilitate de retrogradare a calificativului "AAA" al Spaniei. Actiunea a venit dupa ce Fitch Ratings a revizuit in scadere ratingul Spaniei, ceea ce a pus sub presiune atat moneda unica, dar si titlurile companiilor spaniole. In luna aprilie, agentia Standard & Poor's a revizuit si ea in scadere calificativul pentru credite al Spaniei de la "AAA", la "AA", anunta NewsIn.

In timpul perioadei de crestere economica incheiata in 2007, Spania a avut printre cele mai lejere politici de imigrare din Europa, fiind in cautare de forta de munca ieftina pentru sectoarele constructiilor si serviciilor. Imigrantii au completat 40% din cele sase milioane de locuri de munca create in Spania intre 1997 si 2007, datorita amnistierii imigrantilor ilegali, a facilitarii procedurilor de aducere a familiei acestora din tara respectiva si a recrutarii agresive din strainatate, conform estimarilor publicate de Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD).

In ultimii zece ani, populatia de origine straina din Spania a crescut cu peste 500%, la putin peste 5,7 milioane, reprezentand peste 12% din populatia tarii pe ansamblu. Cea mai mare sursa regionala de imigranti pentru Spania este America Latina, dar Romania si Maroc sunt principalele surse individuale de imigranti, fiind urmate indeaproape de Ecuador.

In momentul in care economia Spaniei, dependenta de sectorul constructiilor, a cedat in fata crizei mondiale, guvernul de la Madrid a luat imediat masuri drastice de restrangere a programelor de recrutare a muncitorilor din strainatate, a limitat facilitatile pentru familiile acestora si a inasprit penalizarile pentru angajatorii care accepta imigranti ilegali. In plus, Spania a creat Programul de Repatriere Voluntara, platind imigrantilor ajutoare de somaj acumulate, ca metoda de incurajare a acestora sa se intoarca in tarile lor de origine.

Imigrantii au fost primii care au simtit lovitura disponibilizarilor, iar rata somajului in randul imigrantilor din Spania a crescut cu 30% in 2008, fata de 12% in 2007 si in comparatie cu rata medie a somajului din Spania, de 20%.

In Ecuador, remitentele de la muncitorii plecati in Spania au scazut cu 20%, iar guvernul a fost nevoit sa introduca o serie de programe menite sa ajute respectivii muncitori sa isi gaseasca un nou loc de munca acasa si sa treaca peste socul psihologic al readaptarii la patrie.