R: Care crezi ca a fost momentul cheie al carierei tale actuale ?

A.G: 1993 - plecarea dintr-o slujba sigura de la stat. Asta este. Pe de o parte te gandesti ca, de bine, de rau, nu te da nimeni afara, ai un salariu, ai un loc de munca. De cealalta parte, o aventura absolut noua, care nu iti ofera nici un fel de siguranta, pe care incerci sa o faci cat mai “safe”, dar in momentele cand nu te minti, stii ca s-ar putea sa nu-ti iasa. Lucram la Radio Constanta, redactor, si, impreuna cu niste colegi, am facut un radio particular in Constanta - Radio Sky.

R: Cariera ta este rezultatul norocului ?

A.G: Asta n-a fost noroc, a fost o decizie. Sunt foarte multi oameni care lucreaza in continuare la stat. Nu au luat decizia.

R: Facultatea de Limbi si Literaturi Straine, pe care ai urmat-o, te-a ajutat sa te formezi sau ai fi ajuns aici orice facultate ai fi ales ?

A.G: In primul rind: nu cred ca m-a ajutat sa ma formez asa cum sunt pentru ca, in general, invatamantul romanesc nu te ajuta sa te formezi, ci sa tii minte pe de rost cursuri.

In al doilea rand, s-a vazut dupa revolutie, nenumarati oameni care aveau talent in alta directie, se duceau sa fie ingineri, pentru ca era un loc de munca de dorit, aspirational, pe vremea raposatului. De aceea vezi azi in presa enorm de multi ingineri. Indivizi frustrati, care n-au avut cum sa-si indeplineasca visul, pentru ca societatea nu le permitea asa ceva, si atunci alegeau cariera de inginer, intr-o combinatie de genul “s-au gandit cu parintii” sau “hai sa o facem si noi pe asta”. Ca profesor nu era mare lucru. Singurul lucru atractiv la meseria de profesor era ca aveai vacante lungi, dar in rest… Care erau sperantele tale de cariera ? Probabil puteai sa ajungi director de scoala.

R: Crezi ca mai exista o legatura stransa intre facultatea pe care o faci si profesia ulterioara ?

A.G: Unu: scolile din Romania nu te pregatesc pentru viata. Mediul academic recompenseaza baiatul care sta in prima banca, care e cuminte, care nu se bataie, care isi scrie cursurile, raspunde si stie cursul. Si esti obisnuit ca recompensa sa-ti vina tie pentru ca ai facut lucrurile “asa”. In secunda in care iesi din scoala, societatii nu-i pasa ca tu ai fost primul si ca erai baiatul/fata cel/cea mai bun(a) din grupa. Cunosc nenumarati premianti care au pierdut in fata vietii si e o deziluzie, o chestie inspamantatoare.

Doi: te handicapeaza, pentru ca recompensa pe care ti-o da invatamantul nu se regaseste in societate. Si atunci, daca nu devii un cretin pierdut, devii un intelectual ratat. Intelectualii sunt foarte suparati pentru ca societatea nu le da ceea ce ei merita. Din contra: le da exact cat trebuie si nu mai mult. Revenind, rasplata academica este data celui care invata, stie si cunoaste. Rasplata sociala este data celui care are curaj, e viu si inventeaza. Societatea nu e datoare nici unui intelectual.

Trei: ma duc mereu la cursuri, ore, seminarii, cand sunt invitat. Te duci la jurnalistica, la studenti de ultimul sau penultimul an. Intrebarea ta catre ei este: “La ce v-ati gandit ? Unde vreti sa va asezati ? Ce vreti ? Care e pasul urmator ?” Si ei se uita ca berbecii si spun: “Terminam facultatea si cineva ne angajeaza”. Wrong. Gresit. Nu va angajeaza nimeni. Nu da nimeni doi bani pe facultatea voastra. De ce sa va angajeze pentru ca ati terminat facultatea ?

Terminand expunerea anterioara, o mare vina o poarta facultatea si o anumita parte din vina o poarta studentii pentru ca nu-si proiecteaza cariera, nu-si gandesc din timp strategia, urmatorii pasi.

R: Care a fost cel mai mare succes profesional ?

A.G: Depinde. Sunt multe. Inundatiile PRO TV, cand, in trei zile a fost intamplarea, s-a cladit actiunea, s-a executat, s-a finalizat si s-a pus si de un follow-up. Au fost inundatii foarte puternice in tara, am iesit pe post cu o campanie - sa donam lucruri pentru cei afectati, iar raspunsul a fost urias. Guvernul era nepregatit - noi, particularii ne-am asumat responsabilitatea care ar fi trebuit sa fie a guvernului, am coalizat societatea civila, le-am transmis mesajul. Ei au reactionat, am trimis camioanele, s-au dus, au asezat totul, s-au intors, am filmat. In trei zile s-a petrecut tot acest lucru, ce pare ca o curgere coerenta si usoara, dar in interior este o satisfactie uriasa: “Am facut-o si pe asta. Tii minte ? Trei nopti nedormite”. Momentele de glorie de care iti aduci aminte sunt alea cand ai sanse mari sa pierzi, sa nu-ti iasa, iar rasplata e pe masura.

R: Cel mai mare esec ?

A.G : Cariera mea de entertainer in televiziune. Nu se ridica la bench mark-ul pe care mi l-am propus. Nu reusesc sa ajung acolo unde vreau.

R: Exista vreun motiv ?

A.G: Motivul esti intotdeauna tu, nu ceilalti. Tu esti motivul. Pe undeva gresesti. Trebuie sa te reasezi, sa te gandesti unde este eroarea, unde este greseala. Si sa ai si creierul sa o vezi.

R: Exista doua categorii de oameni: cei care te plac si cei care nu te plac. Ce crezi ca ii atrage pe cei care te plac ?

A.G: Asta este o intrebare fandosita, care cere un raspuns fandosit, cu care nu ma simt confortabil. Cred ca si cei care ma plac si cei care nu ma plac au acelasi motiv.

R: Atitudinea ?

A.G: Da. Exact acelasi motiv. Ambele categorii.

R: Care sunt avantajele statutului de vedeta ?

A.G:…Nu stai la coada…Primesti lucruri gratis…(Rade). Avantaje nemasurabile, e greu de cuantificat. Ce am spus pana acum sunt vrajeli, insa in realitate avantajul este ca esti acolo.

R: Ai momente cand ai vrea sa fii necunoscut ?

A.G: Da.

R: Ai un motiv ?

A.G: Legat de activitatea sexuala…(rade).

R: Intr-una din emisiunile tale ai spus ca poti face radio doar cu un microfon si fara nici un ajutor. Care este elementul care diferentiaza radioul de televiziune ?

A.G: La radio nu vezi…si atunci te adresezi direct imaginatiei.

R: Daca ar fi sa schimbi domeniul de activitate cu un altul, care ar fi acela ?

A.G: Marketing, publicitate, comunicare…tot pe aici. Management de presa.

R: Ce calitati trebuie sa aiba un tanar ca sa lucreze cu Andrei Gheorghe ?

A.G: Sa nu intarzie niciodata. Sa spuna ca la ora x e acolo si sa fac tot posibilul sa ajunga la ora x acolo. De aici porneste totul. Sa nu fie idiot, sa fie viu, sa aiba personalitate, sa se certe, sa aiba pareri, sa vina cu idei si sa se supuna mistoului sau aprobarii. Sa-si asume chestia asta.

R: Pe ce te axezi la un interviu ?

A.G: Stii care sunt primii care zboara la un interviu ? Aia pe care ii intrebi ce stiu sa faca si raspund: “La orice, pot sa fac orice.”

R: Poate e disperare…

A.G: Disperarea trebuie sa te oblige sa-ti rationezi pasii. Cand esti disperat trebuie sa te gandesti. Cand te duci la un interviu trebuie sa-ti faci interviul dinainte. Tu. Sa te gandesti la ce o sa te intrebe. E clar ca o sa ma intrebe la ce sunt bun, la ce ma pricep cel mai bine. E clar ca trebuie sa spun cateva lucruri despre mine. Eu trebuie sa ma vand intr-un interviu, sa dau ce-i mai bun din mine.

R: Exista o reteta a relatiei perfecte sef-subaltern ?

A.G: Nu exista o reteta. Mie imi plac mediile ludice, in care lumea se distreaza, locurile in care e amuzant sa vii la serviciu, e fun, e haios, trece ziua, venim, facem.

R: Daca un angajat nu se ridica la un anumit nivel, el trebuie concediat sau ajutat, stimulat ?

A.G: Exista situatii in care oamenii trebuie concediati si situatii in care investesti in omul ala si gandesti: “ Sa-l dau afara dupa ce am lucrat atata timp impreuna ?”. Investesti emotional, afectiv, material. Oamenii sunt greu de inlocuit. Mai bine zis, sunt doua categorii de oameni. Aia care pot sa apara , sa dispara si nici nu ii observi si cei la care iti pui intrebarea. Obligatia ta este sa devii indispensabil, important, sa fii cineva in colectivul tau. Nu cred in chestia ca nimeni nu e indispensabil. E o fatarnicie.

R: Iti urmaresti emisiunile ?

A.G: Niciodata.

R: De ce ?

A.G: Am o relatie foarte violenta fata de mine insumi. Nu-mi place sa ma vad, sa ma aud, sa ma citesc. Nu pot, fizic, organic, sa-mi aud vocea, sa ma vad.

R: Daca ar fi sa schimbi locul cu o persoana pentru o zi, cine ar fi acea persoana ?

A.G: Sunt multe lucruri pe care le-as vrea. Formula 1.

R: Un anumit personaj ?

A.G: Oricine de acolo. Odata ce am stat o zi acolo…

R: Daca ai fi Dumnezeu pentru o zi ?

A.G: N-as face nimic.

R: Daca ai fi Presedintele Romaniei pentru o zi ?

A.G: Intr-o zi n-as putea face nimic. As avea foarte putine resurse sa fac ce as vrea in ziua aceea. Ce vreau ? Sa micsorez taxele. Nu pot.

R: Dar te-ai gandit la asta.

A.G: De fapt ce intrebam ? Detii puterea absoluta. Ai la dispozitie parghiile necesare sa realizezi ceea ce iti doresti, da ? As face Romania SRL. As transforma-o intr-o firma si as scoate la concurs postul de presedinte. I would pitch it… celor mai mari directori de companii multinationale, celor mai puternici, numele cele mai mari. Si le-as oferi sa-i angajez: “Romania cauta Presedinte”. Ia Romania ca pe o unitate de business, acestea sunt obiectivele, studiaza obiectivele, scoate actiunile, iar noi iti punem la dispozitie resursele.

R: Exista vreun lucru pe care nu l-ai facut, dar iti doresti sa-l faci in viitorul apropiat ?

A.G: In general am o mapa de lucruri pe care nu le-am facut. Intr-o ordine aleatorie: sa scriu, sa cant, sa desenez, sa ma plimb cu motocicleta. In general imi fac programe de genul asta si unul dintre ele se iveste. Sau nu se iveste nici unul si imi vine unul la care nu ma gandeam.

R: Daca ar fi sa te caracterizezi in trei cuvinte, ce ai spune despre Andrei Gheorghe ?

A.G: SUNT VIU.