Magistratii Tribunalului Constanta au respins, joi dupa-amiaza, contestatia DNA la decizia Judecatoriei Medgidia de eliberare conditionata din inchisoare a lui Miron Mitrea, conform News.ro

Decizia instantei este definitiva, astfel ca Mitrea urmeaza sa fie eliberat din Penitenciarul Poarta Alba, unde este incarcerat. Tribunalul Constanta a judecat, miercuri, contestatia DNA, amanand decizia in acest sens pentru joi.

Judecatoria Medgidia a admis, in 28 martie, o noua solicitare a lui Miron Mitrea de eliberare conditionata din penitenciar, insa decizia instantei nu era definitiva si a fost contestata la Tribunalul Constanta.

Miron Mitrea a depus la Judecatoria Medgidia, in 18, 22 si 24 martie, trei cereri de eliberare conditionata, iar instanta a decis reunirea solicitarilor intr-un singur dosar. Magistratii au hotarat sa admita solicitarea lui Miron Mitrea de eliberare conditionata.

Citeste si:

Mitrea a mai solicitat Judecatoriei Medgidia si in 10 februarie si 29 februarie sa fie eliberat conditionat, insa cererile au fost respinse de magistrati. El a atacat hotararile la Tribunalul Constanta, care a judecat contestatiile in 15 martie, respingandu-le doua zile mai tarziu.

Miron Mitrea a fost condamnat, in 13 februarie 2015, de Inalta Curte de Casatie si Justitie, la doi ani de inchisoare cu executare si plata sumei de 327.000 de lei, pentru luare de mita. In acelasi dosar, fosta sefa a Inspectoratului de Stat in Constructii Irina Jianu a fost condamnata la cinci luni de inchisoare cu executare.

Potrivit DNA, in perioada 2001-2002, Miron Mitrea ar fi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite in cuantum de 927.420 de lei in schimbul numirii si mentinerii acesteia in functia de inspector-sef al ISC. Foloasele necuvenite au constat in efectuarea unor lucrari de constructii la casa mamei sale din Voluntari

Sursa foto: AVN Photo Lab / Shutterstock