In prima parte a anilor '60, a reinventat muzica folk si statura cantautorului, devenind purtatorul de cuvant al unei generatii contestatare, scriind si interpretand cantece profunde, uneori introspective, alteori pline de forta si idei rebele. Inconfundabila sa voce aspra, nazala, acida, a shimbat paradigma vocalistului ce trebuia sa aiba neaparat o voce frumoasa, redefinind rolul acestuia in muzica pop. Forta muzicii lui Dylan n-a stabilit standarde doar pentru muzica acelor ani, ecourile sale reverberand si in urmatoarele decenii, pana in zilele noastre. Multe compozitii ale sale din anii '60, ca „Blowin’ in the Wind”, „Like a Rolling Stone”, sau „Knocking on Heaven’s Door”, raman si azi cantece-cult, fiind preluate de muzica mai multor generatii. Cateva din albumele sale au devenit opere clasice, iar topul revistei Rolling Stone „500 Best Ever Songs” plaseaza si astazi pe primul loc piesa „Like a Rolling Stone”, reluata de numerosi muzicieni, inclusiv de formatia cu acelasi nume, care se plaseaza pe locul doi cu „Satisfaction”.

Apoi, la mijlocul anilor '60, Dylan si-a bulversat fanii, parasind chitara rece si folk-ul si aventurandu-se in rock-and-roll-ul electric, unde s-a dovedit la fel de prolific, creand un stil cu impact masiv chiar asupra unor grupuri la randul lor iconice, precum Beatles, Rolling Stones sau Grateful Dead.

In anii '70, s-a alaturat curentului Nashville, dand o noua dimensiune stilurilor folk-rock si country-rock. Chiar si in deceniile opt si noua, cand popularitatea muzicii sale sa parea sa paleasca in cautarile spirituale provocate de tribulatiile sale religioase, artistul a pastrat abilitatea de a-si provoca, influenta si surprinde ascultatorii, abilitate confirmata de revenirea in forta de la sfarsitul anilor '90 si din ultimul deceniu.

A fost inclus in topul Time „100 cei mai importanti oameni ai secolului”, fiind numit poet, critic social caustic si spirit calauzitor al generatiei sale. A fost comparat uneori cu personalitati exponentiale, precum Mozart, Picasso, Frank Lloyd Wright, Shakespeare sau Dickens. A primit de-a lungul carierei 11 premii Grammy, iar sase cantece ale sale au fost incluse in Grammy Hall of Fame in lista celor de importanta istorica. Alte cinci au fost incluse in Rock and Roll Hall of Fame intre cele 500 de cantece care au modelat istoria rock and roll. Unele compozitii Dylan au fost preluate de Jimi Hendrix, Byrds, Grateful Dead sau Rolling Stones, altele au devenit imnuri ale miscarii pentru drepturi civile. El insusi a cantat alaturi de Eric Clapton, The Byrds, The Band, Grateful Dead, Johnny Cash, Roy Orbison, George Harrison sau Paul Simon. S-au scris tomuri intregi si s-au facut filme, cu si despre el, iar presedintii Jimmy Carter si Vaclav Havel au marturisit ca gandirea le-a fost influentata de versurile sale.

Prin urmare aceste umile randuri nu pot aduce prea multe noutati, avand mai mult menirea de a atrage atentia asupra prezentei istorice a acestui gigant la Bucuresti, saptamana viitoare.

Anii '60 – Inceputul legendei

Robert Allen Zimmerman s-a nascut pe 24 mai 1941 (e chiar ziua in care incep sa scriu aceste randuri, la multi ani, maestre!) intr-un orasel din Minnesota, unde a trait si studiat pana pe la varsta de 20 de ani. A inceput sa cante in cafenelele de acolo prin 1959, sub pseudonimul Bob Dylan influentat de unul dintre poetii sai favoriti, Dylan Thomas, ulterior legalizand acest nume.

Pleaca la New York in 1961, in cautarea idolului sau, marele cantaret de folk Woody Guthrie. Canta apoi la un festival de folk, in deschiderea concertului lui John Lee Hooker, interpretand balade ale lui Guthrie si cateva versuri proprii aranjate pe muzica traditionala. Cronica lui Robert Shelton din New York Times, 29 septembrie 1961, intitulata „Bob Dylan – Un stilist folk aparte”, merita citata macar partial: „Desi are doar 20 de ani, Bob Dylan este unul dintre cei mai deosebiti stilisti ce au cantat in Manhattan in ultimele luni...Vocea d-lui Dylan este orice in afara de frumoasa. El incearca in mod constient sa captureze frumusetea aspra a campiilor din Sud...Dl. Dylan este in acelasi timp un comedian si un tragedian...isi zgudie capul si corpul, inchide ochii in reverie si uneori pare sa bajbaie in cautarea unui cuvant sau unei melodii, apoi deodata rezolva tensiunea, gasind cuvantul si melodia potrivita...Dl Dylan este vag in ce priveste trecutul sau si locul nasterii, dar conteaza prea putin unde a fost pana acum, conteaza unde merge de acum incolo, si acest drum pare sa duca drept in sus”.

Pe langa portretul artistului la tinerete, valid si azi, pe langa intuitia gazetarului in privinta viitorului lui Dylan, cronica ramane istorica si datorita faptului ca a atras atentia reprezentantului casei de discuri Columbia, John Hammond, ducand la primul contract si la debutul discografic.

Albumul de debut „Bob Dylan” (1962) include intrepretari acustice ale unor cantece folk vechi si doua piese originale, ”Song to Woody” dedicat idolului Guthrie, si „Talkin' New York”. Albumul provoaca senzatie, atragand atentia criticilor si fanilor folk, prin interpretarea plina de autenticitate a cantecelor traditionale si prin stilul de chitara neobisnuit. Casa de discuri nu pare insa prea incantata de mesajul vadit anti-establishment si e aproape de rezilierea contractului, in ciuda costului de doar 400 de dolari al inregistrarii, dar sustinerea neconditionata a lui Hammond si a lui Johnny Cash („Dylan este urias !”) primeaza si legenda incepe sa creasca.

In mai putin de un an, apare „The Freewheelin’ Bob Dylan” (1963), de data asta continand numai compozitii originale si primele piese memorabile cu tenta politica, ce aveau sa devina imnuri ale miscarii pentru drepturi civile si cantece-cult de-a lungul anilor: „Blowin’ in the Wind”, „Masters of War”, „A Hard Rain’s Gonna Fall”, „Don’t Think Twice, It’s All Right”, pe care sper sa le auzim si la Bucuresti, daca tot am asteptat jumatate de secol. Trio-ul Peter, Paul & Mary lanseaza un cover dupa memorabilul cantec „Blowin’ in the Wind”, iar cota lui Dylan creste vertiginos. E imposibil sa nu-l fi auzit macar o data... „How many roads must a man walk down, before they call him a man?...The answer my friends is blowin’ in the wind, the answer is blowin’ in the wind...”. Cantecul a fost reluat de mii de ori, chiar si la noi regretatul Florian Pittis a cantat varianta „Vanare de vant”.

Dylan ajunge sa cante in 200 de concerte pe an si este incoronat „rege” al folk-ului la festivalul de la Newport alaturi de regina Joan Baez, devenind noua voce a tineretului protestatar. „The Times They Are a-Changin'" (1964) incluzand piesa titlu si „With God on our Side”, adauga maturitate si consistenta in textele ce reflecta actualitatea epocii, si o mai mare diversitate in stilul de chitara. Albumul intareste statura noului zeu, idolatrizat si contestat in acelasi timp. Dylan insusi incepe sa chestioneze propriul rol de guru al generatiei sale pe al patrulea sau album, „Another Side of Bob Dylan” din acelasi an. Artistul isi surprinde din nou publicul, intorcandu-si privirea de la realitatea politica spre cantece de dragoste si introspectie.

Muzica lui Dylan din perioada imediat urmatoare da o noua dimensiune operei sale, revolutionand rock-ul. „Bringing It All Back Home” (1965) e jumatate acustic-jumatate electric, incluzand clasicele "Subterranean Homesick Blues", "Maggie's Farm", "Mr. Tambourine Man" si "It's Alright Ma (I'm Only Bleeding)". Primul pas al lui Dylan in rock-and-roll e si primul sau disc ce atinge un milion de exemplare vandute. Chiar si asa, nici fanii cei mai fideli nu erau pregatiti pentru surpriza de la festivalul Newport 1965, unde artistul apare pe scena in compania trupei Paul Butterfield Blues Band, dezlantuindu-se electric si provocand huiduieli si acuzatii de „comercial”. Urmeaza „Highway 61 Revisited” (1965), primul album in intregime electric, cu Al Kooper la orga, care marcheaza propulsarea lui Bob Dylan in randul starurilor rock. Prin textele cantecelor de pe acest album, Dylan da nastere unei lumi stranii, anticipand curentul psihedelic. Se spune ca fara Dylan, n-ar fi putut aparea albume precum „Sgt. Peper’s Lonely Hearts Club Band”, sau cel putin nu atat de devreme. Albumul include printre altele piesa cea mai populara a artistului pana in zilele noastre, ”Like a Rolling Stone", spargand tiparele vremii cu cele sapte minute ale sale si prefigurand productiile epice ale rock-ului de mai tarziu. In 1966 apare „Blonde on Blonde”, unul din primele albume duble din istoria rock-ului si considerat de multi printre cele mai frumoase. Inregistrat cu muzicieni de studio din Nashville, albumul demonstreaza din plin abilitatile componistice ale lui Dylan. Piesele „Sad Eyed Lady of the Lowlands", "Absolutely Sweet Marie", "Memphis Blues Again" sau "I Want You" il aseaza definitiv pe Bob Dylan in galeria marilor muzicieni rock. Textele inteligente, spirituale si pline de romantism mai schimba o paradigma, ridicand lirica muzicii pop la rangul de poezie adevarata. Textele sunt analizate, dezbatute si citate. Dylan participa la interviuri si conferinte de presa, adancind controversele si aura sa de star nonconformist, prin fabule greu de inteles despre ideile sale. Dylan e un mit. In 1966, mai mult de 150 de artisti si grupuri cantau cel putin cate un cantec de-al sau.

In plina ascensiune, Dylan e ranit grav intr-un accident de motocicleta in iulie 1966 si va petrece vreme indelungata in recuperare, perioada in care inregistreaza cu The Band piesele ce vor apare pe numeroase bootleg-uri si abia in 1975 pe albumul dublu oficial „The Basement Tapes”.

Dupa jocul cu moartea, revine in 1967 cu „John Wesley Harding”, un album cu tenta religioasa si o linie melodica apropiata de country, contra curentului psihedelic in mare voga, trimitand un nou val de influenta catre artistii epocii. Albumul contine si piesa "All Along the Watchtower", ce avea sa devina ulterior un mare hit in interpretarea lui Jimi Hendrix. Dylan continua acest stil country pe „Nashville Skyline” (1968), care include un duet cu Johnny Cash si celebra piesa "Lay Lady Lay", scrisa initial pentru filmul lui John Schlesinger „Midnight Cowboy”, dar terminata prea tarziu pentru a mai fi inclusa in coloana sonora a acestuia.

Anii '70 – Renasterea


George Harrison il convinge sa revina pe scena in concertul sau pentru Bangladesh. Apoi lanseaza „Self-Portrait” in 1970, o dezamagire, continand piese ale altor autori, ca si „New Morning”, din acelasi an. Talentul lui Dylan pare sa fie in impas.

In 1973 joaca in filmul „Pat Garrett & Billy The Kid” , scriind si coloana sonora a acestuia, din care face parte si unul din cele mai mari hituri Dylan, „Knockin' on Heaven's Door". Contractul cu Columbia expira si artistul semneaza cu Asylum, cu care inregistreaza in 1974 primele albume: „Planet Waves”, cu memorabilul cantec „Forever Young”, urmat de live-ul „Before the Flood”. Drept razbunare, Columbia lanseaza „Dylan”, o colectie de variante ale cantecelor de pe „Self-Portrait”, fara mare relevanta, de altfel artistul nu va reedita niciodata acest album.

1975 aduce excelentul „Blood on the Tracks”, ducand usor inapoi la stilul sau timpuriu. Cantecele "Tangled up in Blue", "Idiot Wind", "Shelter From the Storm", "Meet Me in the Morning" sau "Buckets of Rain" bucura criticii si publicul, ce saluta revenirea marelui artist. Apoi „Desire”, cu piesa "Hurricane”, intra in topuri si obtine platina. Urmeaza live-ul „Hard Rain” (1976), un alt album bun de studio „Street Legal” si aparitia in concertul de adio „The Last Waltz” al grupului The Band, ce va fi tranformat in film de Martin Scorsese. In 1978 incepe un lung turneu in timpul caruia se inregistreaza dublul album „Live at Budokan”.

Urmatoarea perioada Dylan, cu albumele „Slow Train Coming”, „Saved” si „Shot of Love”, sta sub semnul convertirii acestuia la crestinism. „Slow Train Coming” obtine si el platina, aducandu-i lui Dylan si primul premiu Grammy nominal din cariera (primul-primul fusese colectiv, pentru albumul „Concerto for Bangladesh”). Textele se centreaza pe noile convingeri profunde ale artistului, iar muzica include rock, cu sprijinul chitaristului Mark Knopfler de la Dire Straits.

Anii '80-'90

Apare „Infidels” (1983) produs de Knopfler, cu Mick Taylor (ex-Rolling Stones) la chitara. Intre timp, Dylan aderase la o secta ultra-ortodoxa si cantecele reflecta schimbarea, desi ceva mai subtil decat in faza sa crestina. La mijlocul anilor '80, Dylan inregistreaza si face turnee cu Tom Petty & Heartbreakers si cu Grateful Dead, apoi in 1988 se alatura lui Jeff Lyne (Electric Light Orchestra), Tom Petty, George Harrison si regretatului Roy Orbison in super-grupul Travelling Wilburys cu care va face o serie de turnee si va edita doua albume de colectie. Chiar daca perioada pare mai putin fertila din punct de vedere creativ, Dylan stie cum sa ramana in prim-plan si sa nu cada in derizoriu.

In 1988 incepe turneul „Never Ending Tour”, cu adevarat fara sfarsit, din el facand parte si evenimentul de la Bucuresti douazeci si doi de ani mai tarziu! In anul urmator intra in Rock-and-Roll Hall of Fame si lanseaza cel mai bun album al sau din acei ani „Oh Mercy”, ce ne arata un Dylan reenergizat si angajat. Primeste titlul de Comandor al Ordinului Artelor si Literelor, cea mai inalta distinctie culturala din Franta, iar in 1991 un nou Grammy, pentru realizarile intregii vieti artistice.

In Octombrie 1992, Columbia marcheaza a 30-a aniversare a debutului lui Dylan lansand BobFest, un concert all-stars la Madison Square Garden in New-York, aparut si pe album in anul urmator, adunand peste 30 de artisti, printre care Neil Young, Tom Petty, George Harrison, Eric Clapton, Johnny Cash, Lou Reed, si desigur Dylan.

La mijlocul anilor '90, legenda „celui mai important bard in viata” se relanseaza. Dylan are o aparitie triumfala la evenimentul Woodstock ’94, apoi participa la show-ul MTV Unplugged, imortalizat in albumul si DVD-ul cu acelasi nume. Urmeaza alt album notabil „Time Out of Mind” (1997) pentru care va primi trei Grammy in anul urmator. Canta in fata papei Ioan Paul al II-lea la Bologna, apoi pentru Bill Clinton la Casa Alba. Incheie secolul primind prestigiosul premiu Polar in 2000, urmat de inca un Grammy, apoi de un Oscar si un Glob de Aur, pentru cantecul "Things Have Changed" din coloana sonora a fimului Wonder Boys cu Michael Douglas.

Secolul XXI – Legenda continua


"Love and Theft" e lansat intr-un moment nefericit, chiar pe nine-eleven 2001, dar urca rapid in topuri si cucereste din nou critica. Printre continuarile seriei Bootlegs si printre concerte, apare in 2005 documentarul „No Direction Home” al lui Martin Scorsese si albumul soundtrack al acestuia. Filmul prezinta foarte realist viata lui Dylan in anii '60. Dylan e inca in vana, asa cum demonstreaza aparitiile live din turneul fara sfarsit si albumul din 2006 „Modern Times”, primul sau album care atinge locul 1 in topuri dupa „Desire”, treizeci de ani mai devreme. Filmul supra-realist al lui Todd Haynes „I'm Not There” apare in anul urmator. Pentru a putea cuprinde complexa personalitate a artistului, rolul sau este jucat de sase actori, de diferite rase si sexe!

In 2009 apare impreuna cu rapperul Will.i.am intr-un spot Pepsi pentru Super Bowl cu un "Forever Young" remixat. Lanseaza al doilea sau album de top din acest deceniu cinci de activitate, „Together Through Life”, apoi colectia de cover-uri de Craciun „Christmas In The Heart” polarizeaza din nou criticii si fanii, care vad in ea fie o noua provocare tipica Dylan, fie pur si simplu o aiureala. Indiferent de opinii, Dylan cel din secolul XXI ramane cel mai vechi performer folk-rock-blues-country in stare sa ne mentina interesul si sa ne ofere in continuare albume de succes.

Am ezitat multa vreme asupra albumului reprezentativ Bob Dylan pe care sa-l prezint aici si nu m-am putut hotari. Chiar ma gandeam sa intind mana spre raft si sa iau unul la intamplare, dar sunt atat de multe capodopere ale artistului care ar merita sa intre in MY MUSICAL BOX, incat am renuntat. Facem o exceptie de data asta, nu mai vorbim de un album, ci de opere complete Bob Dylan. Sfatul meu: daca puteti, ascultati-le pe toate, in ordine cronologica, cu textele in fata. Veti descoperi un urias artist, de o tulburatoare profunzime si veti parcurge practic istoria muzicii rock alaturi de unul din principalii ei autori.

Dar mai ales, nu ratati evenimentul cu adevarat istoric din 2 iunie, probabil irepetabil. Atentie, va avea loc pe noua Zone Arena, nu pe stadionul Iolanda Balas comunicat initial.

S-audiati bine !

Catalin Lascu este fondatorul firmei de consultanta in strategie de marketing si vanzari IBBL ASSOCIATES, iar in particular, un impatimit de muzica rock, blues si jazz. A avut sansa de a putea sprijini de-a lungul vremii aducerea in Romania a unor artisti si formatii precum Rod Stewart, Joe Cocker, John Mayall, John McLaughlin, Joe Zawinul, Jimmy Page, Robert Plant, Yes, Jethro Tull, Scorpions, Buena Vista Social Club.

El prezinta bilunar, pentru cititorii Wall-Street, perspective personale asupra unor momente de aur din istoria muzicii rock, blues si jazz.


Nota: unele informatii biografice, discografice si statistice prezentate in acest articol provin din surse publice (articole pe internet, informatii editate pe copertile albumelor, etc.) Altele reprezinta observatii sau pareri personale ale autorului. Fotografiile au ca sursa picsearch.com si sunt folosite doar pentru ilustrarea articolului.

Cititi si cronicile lui Catalin Lascu despre albumele AC/DC - Back in Black, 1980, Mahavishnu Orchestra - Birds of Fire, 1973, Genesis - Selling England by the Pound, 1973 si Pink Floyd –The Dark Side Of The Moon, 1973.

MY MUSICAL BOX: AC/DC - Back in Black, 1980

MY MUSICAL BOX: AC/DC - Back in Black, 1980