Sa devii dintr-un designer de curele unul dintre cei mai mari producatori de lux din lume, pornind de la zero, sa vinzi apoi tot si sa te retragi la o ferma de produse organice, la varsta la care altii abia intra in afaceri - cam asa arata astazi visul britanic, inchipuit pentru compatriotii sai de Roger Saul, fondatorul Mulberry.

In 1971, Roger Saul avea 20 de ani. Pe vremea aceea, inca purta proaspat in amintiri mirosul de piele cruda, gata de tabacit, de la fabrica de incaltaminte Clarks, unde lucra tatal sau. In fiecare sambata dimineata, vizita la fabrica fusese, ani la rand, singura sa distractie. De aici si pana la a-si exercita talentele de designer pentru curele a fost doar un pas.

A doua piele

De ziua sa, la a 20-a aniversare, Roger primeste cadou de la mama sa Joan formidabila suma de 500 de lire sterline. In loc sa-i arunce prin discoteci, librarii sau magazine de muzica, se asociaza cu cea care i-a facut darul si fondeaza Mulberry, o mica manufactura de pielarie, parafand intrarea in istorie a oraselului natal, Somerset, ca unul dintre cele mai mari furnizoare de lux din istorie.

In doar cateva luni, Mulberry lanseaza pe piata propria colectie de accesorii din piele. Calitatea produselor este atat de apreciata, incat Mulberry primeste propriul stand in exclusivistul magazin Harrod’s, la mai putin de un an de la infiintare.

Cu un simt estetic deosebit, dar si cu un fler special in privinta angajati-lor, Roger Saul se implica, rand pe rand, in tot mai multe ramuri ale designului de lux, de la haine pentru barbati si femei la accesorii, parfumuri, ceasuri, produse hi-tech si decoratiuni interioare. Dupa alti 21 de ani, in 1992, compania ajunsese la o cifra de afaceri de peste 50 de milioane de lire sterline. Cu ocazia celei de-a 25-a aniversari, in 1996, Mulber-ry este listata la bursa, intrand astfel in vartejul care a dus, mai mult prin accidente si nefericiri, la expansiunea de astazi a firmei.

Recesiunea asiatica si lira prea tare

Anii ’80 au fost pentru Mulberry un soi de ani ’30 ai Hollywoodului: numele firmei statea pe buzele tuturor, alaturi de ale marilor designeri ai lumii. Din pacate, moda se schimba atat de repede, incat nici macar uriasii (re)inventatori ai tendintelor nu pot tine intotdeauna pasul. Anii ’90 au adus in centrul atentiei o noua moda, la care formalismul britanic nu ar fi putut adera in veci: textile „hi-tech“, cu implanturi electronice, aglomerate de gadget-uri. Incepeau epoca Prada si deceniul minimalismului. Pe podiumurile de pe intreg mapamondul, prezentarile de moda pareau desprinse din filmele alb-negru. Cifra de afaceri scadea vazand cu ochii: 31,7 milioane de lire sterline in 1997, 30,9 milioane in 1998. In acest timp, compania facea eforturi disperate ca sa plateasca dividende pentru actionarii de orice marime, la acelasi nivel ca in anii de glorie.

In 1998, criza asiatica a lovit din plin Mulberry. Cu o lira prea puternica, Marea Britanie incepea sa devina neinteresanta pentru turisti si pentru investitori, iar bursa dadea semne de slabiciune. Mulberry si-a indreptat interesul catre zonele „inca populate“ si a inceput sa deschida magazine in Manchester, Londra, apoi in Europa continentala, cu accent pe zona scandinava, dupa care a avut o tentativa de revenire cu magazinele de succes din Japonia. Desi numarul turistilor era in permanenta scadere, in 1998 Mulberry a reusit sa creasca vanzarile cu 10%. Insa linia de produse era deja simplificata la maximum, doua mici unitati de productie fusesera inchise, operatiunile din Franta si Germania erau restranse la un singur magazin „flagship“ per oras, cifra de afaceri trecuse de la un profit, inainte de plata taxelor, de 1,7 milioane de lire in 1997 la pierderi de un milion de lire in 1998, in timp ce valoarea companiei la bursa scazuse cu doua milioane de lire. Era timpul pentru o schimbare majora. Problemele abia acum incepeau insa.

Capital asiatic

Problemele din Asia lovisera piata britanica, dar, ca o ironie, din aceeasi zona urma sa vina si solutia. In 2000, Mulberry s-a legat definitiv de una dintre cele mai influente familii ale Asiei - singaporezii Ong - Christina Ong, marea doamna a modei noului mileniu, si mogulul Ben Seng Ong, omul de 700 de milioane de dolari, ale carui afaceri acopera tot ce misca pe piata, de la petrol la hoteluri si imobiliare.

La sfarsitul anului, pierderile companiei se ridicau la 666.000 de lire sterline. Christina Ong a fost de acord sa cumpere, cu 7,6 milioane de dolari, 41,7% din actiunile Mulberry (15 milioane de actiuni), diminuand controlul lui Roger Saul de la 82 la sub 41%. A doua mutare a fost aportul de capital din timpul dezvoltarii retelei catre marile orase din SUA, ceea ce a adus familiei Ong inca 8 milioane de actiuni si controlul total asupra companiei. Un an mai tarziu, Roger Saul se retragea definitiv din afacere, insa Mulberry redevenise steaua din anii ’80, fara sa faca vreun compromis in privinta calitatii.

Strategii, dezvoltare, retragere

Intrarea pe piata americana nu a adus decat beneficii companiei. Cu o prezenta agresiva a grupului LVMH, din care Louis Vuitton acoperea 60% din operatiunile din Marea Britanie, si cu o scadere a pietei de 11,5% in domeniul bagajelor de lux si al pielariei in general, Mulberry inca depindea de piata continentala, Europa furnizand 60% din vanzarile firmei. Intrarea in SUA a scazut treptat aceasta pondere pana la sub 40%. Beneficiind de ajutorul uneia dintre cele mai mari companii de consultanta in afaceri, Four IV, Mulberry „si-a tras“ o noua fata. Cosmetizarea a costat 2,6 milioane de lire, dar a adus beneficii majore de imagine: presa a consacrat acest moment numindu-l „trezirea gigantului adormit“. Dupa inca trei ani, Mulberry inregistra, pentru prima oara dupa aproape un deceniu de pierderi, un profit operational, iar estimarile erau din ce in ce mai optimiste. Din 2006, compania va include si Romania pe harta destinatiilor pentru produsele sale de top, Mulberry confirmand deja franciza pentru un magazin independent in cadrul viitorului Luxury Department Store.

Cat despre Roger Saul… acesta nu regreta nimic. S-a retras la ferma pe care a cumparat-o in urma cu aproape 30 de ani, Sharpham Park, de unde coordoneaza activitatea hotelurilor sale Charlton (nici o legatura cu Ritz-Carlton) si a restaurantelor organice aprovizionate chiar de la ferma sa. Se mandreste cu reinventarea alacului, un soi ancestral de grau, var de departe cu meslinul, dar mult mai usor de digerat si, se pare, mult mai sana-tos decat graul obisnuit. In afara de cereale si musli, ferma sa adaposteste si cateva sute de vite si oi din cele mai apreciate rase. Exceptand micile probleme cu sotia sa, Monty, care (conform unor indiscretii din presa britanica) il cam „baraie“ de fiecare data cand fuge cateva ore la cricket, Roger se poate considera tipul perfect pentru „modelul britanic“.