Site-ul de cupoane GroupOn, care a refuzat anul trecut o oferta de achizitie in valoare de sase mld. dolari din partea Google, a inaintat documentele initiale necesare pentru a se lista pe bursa, subliniind inca o data interesul din ce in ce mai ridicat pentru companiile din domeniul tehnologic.
Compania, cu sediul in Chicago, care ofera discounturi de la calatorii pana la sporturi extreme, a inaintat documentele necesare pentru un IPO (oferta publica initiala) catre institutia de reglementare Securities and Exchange Commission, in incercarea de a atrage 750 milioane de dolari.

Companiile pot insa modifica suma pe masura ce se apropie ziua IPO-ului. De exemplu, Pandora Media, serviciu de radio online, a depus documentele in februarie pentru a atrage 100 mil. de dolari dar a marit aceasta suma la 141,6 mil. dolari, joi.

GroupOn a raportat venituri de 644,7 mil. dolari pe primul trimestru si a pierdut 113,9 milioane de dolari in aceeasi perioada.

In doar 30 de luni, GroupOn a atras 83,1 milioane de abonati in 43 de tari, inclusiv Romania, si a vandut peste 70 de milioane de cupoane de discount-uri in aceasta perioada. Forta de munca a companiei a crescut de la 37 de oameni in iunie 2009 la 7.107 pe 31 martie 2011.

GroupOn isi anunta intrarea pe o piata IPO din ce in ce mai fierbinte. Regele jocurilor sociale, Zynga, are in plan sa inainteze dosarele pentru IPO tot luna aceasta in timp ce Facebook ar putea sa faca acelasi lucru pana in primavara viitoare.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Media & Pub »


Setari Cookie-uri