Experienta de decenii

Este vorba despre primele tentative ale audiovizualului romanesc de a ajunge din urma piata occidentala, unde serviciile de tip PPV si VOD, cu o istorie de cateva decenii, au intrat in cotidian si se pregatesc deja pentru o noua era, cea a integrarii comunicatiilor audiovizuale, de telefonie mobila si prin Internet.

Iata in ce constau aceste servicii. Sistemele video-on-demand (emisiuni video la cerere) permit telespectatorilor sa selecteze singuri si sa urmareasca emisiuni prin intermediul unei retele de comunicatii audiovizuale sau printr-un sistem de televiziune interactiva. VOD utilizeaza doua modalitati de transmisie a informatiilor - fie prin flux video, ce permite urmarirea programului pe masura ce inregistrarea se descarca, fie prin descarcarea initiala a inregistrarii.

Lansata initial in Hong Kong, in urma cu 15 ani, tehnologia a avut un inceput greoi, luand in considerare faptul ca, la acea vreme, televiziunea cu plata era inca in faza de pionierat in cele mai multe colturi ale lumii. Evolutia tehnologica a permis insa extinderea rapida a acestui sistem pe mapamond, iar acum toate hotelurile cu pretentii din SUA sau Europa Occidentala ofera astfel de servicii, piata VOD la nivelul omului de rand fiind, de asemenea, in continua crestere.

Sistemele PPV, pe de alta parte, permit telespectatorilor sa achizitioneze anumite programe, care urmeaza sa fie transmise, ulterior, concomitent pentru toti cei care au platit pentru acel program. Cu ajutorul noilor tehnologii, transmisiile respective pot fi achizitionate pe diverse cai - printr-un ghid electronic al companiei respective de telecomunicatii, printr-un sistem special de telefonie sau prin contact direct cu un reprezentant al acelei companii.

Daca in 2006 RCS-RDS nu stie inca exact care va fi modalitatea de a „vinde“ astfel de programe, luand in calcul pentru moment versiunea cartelelor preplatite, in Occident si indeosebi in Statele Unite aceasta nu mai este de mult o problema. Motivul - sistemele PPV au acolo o istorie de aproape 30 de ani, inceputa in momentul in care echipa de baschet Portland Trail Blazers a inceput sa vanda transmisii ale meciurilor sale din campionatul NBA-1977, pe care tocmai il castigase.

Desi in anii ’80 existau deja numeroase servicii de televiziune platita - Z Channel, SelecTV, ON TV - si la fel de multe canale „cu plata“ de televiziune prin cablu - Viewer’s Choice, Cable Video Store, Request Television -, termenul de pay-per-view s-a consacrat abia la inceputul deceniului trecut, dupa ascensiunea unor mari companii precum In Demand, Showtime sau HBO, aceasta din urma fiind, practic, cea mai cunoscuta forma de PPV de pe piata romaneasca, intr-o forma mai degraba rudimentara din punct de vedere tehnologic.

Iar in ultimii ani piata a luat o cu totul alta turnura prin introducerea televiziunii digitale de tip direct-to-home (DTH) si a transmisiilor digitale prin satelit (DBS), sisteme ce au impus furnizori precum PPV DirecTV
si Dish Network (SUA), Sky Digital (Marea Britanie) sau Foxtel si Optus (Australia).

Citeste si:

Piata evolueaza

In acest domeniu, piata romaneasca se afla in punctul zero, ea avand de recuperat o distanta enorma fata de o piata occidentala in continua schimbare, ce constituie deja subiectul unor reforme legislative majore - a se vedea directiva „Televiziunea fara Frontiere“ a Comisiei Europene, aflata inca in dezbatere - si al schimbarilor in modul in care marile companii de media si comunicatii inteleg viitorul televiziunii.
Relevant pentru cat de departe este piata de profil din Statele Unite, chiar luna trecuta o conventie a industriei de televiziune prin cablu din aceasta tara, desfasurata la Atlanta, i-a adus laolalta nu doar pe reprezentantii marilor colosi ai televiziunii americane - Time Warner, Comcast Cable, Cablevision Systems -, ci si pe altii pe care, cu putini ani in urma, nimeni nu si i-ar fi inchipuit participand la astfel de reuniuni. Au fost reprezentate si companiile de telefonie Verizon, Sprint Nextel si AT&T, dar si Yahoo! si alte companii online.

Motivul este ca nimeni nu mai concepe, acum, un viitor al telecomunicatiilor in care Internetul, telefonia si televiziunea sa-si urmeze propria cale, dupa cum afirma numerosi analisti ai pietei. Desi parerea unanima este ca aceasta consolidare a pietei comunicatiilor evolueaza mai incet decat era de asteptat, unanima este si convingerea ca in prezent nu exista alternativa la procesul de unificare a televiziunii digitale cu telefonia mobila si cu Internetul, platformele comune identificate pana acum bazandu-se in mare parte, pentru profit, pe sisteme gen pay-per-view.

Toti „greii“ intra in VOD-PPV

Rapiditatea cu care evolueaza in prezent sistemele VOD si PPV in Occident este dovedita de evenimentele inregistrate in acest sector in ultimele saptamani.

O veritabila lovitura de piata a venit din partea lui Howard Stern, notoriul realizator de radio si televiziune din Statele Unite, considerat regele pornografiei din mass-media traditionala americana. Doua mari companii din sectorul VOD, On Command Video Corporation si In Demand Networks, au anuntat ca au incheiat un parteneriat pentru transmiterea programului Howard TV pe sistemele VOD din retelele hoteliere din SUA si pentru milioanele de americani care au acces la astfel de servicii.
Concomitent, Universal Pictures a anuntat ca va introduce un nou sistem prin care consumatorii vor putea descarca pe Internet filme de ultima ora, pentru folosinta personala, dupa modelul PPV.

Pana acum, astfel de filme erau disponibile pentru vizionare, in sistem PPV, doar prin flux video si pentru o perioada limitata de timp. Lucru pe care Universal isi propune sa-l schimbe, deocamdata in Marea Britanie, dar cu promisiunea ca va extinde acest serviciu si in alte tari.
Tot in aprilie si-au anuntat intentia de a intra pe piata VOD-PPV si alte mari companii precum MTV, CNET, T-Online in parteneriat cu BBC Worldwide, dar si divizia turistica a Walt Disney, ce a incheiat de curand un acord cu serviciul VOD al Comcast. Aceasta din urma este una dintre corporatiile care a avut cea mai rapida ascensiune in domeniu, anuntand recent ca numai in 2005 a transmis 1,5 miliarde de fluxuri video la cerere si ca se asteapta la o crestere semnificativa in 2006.

Sperantele Comcast pot deveni realitate avand in vedere ca numarul utilizatorilor de televiziune digitala in SUA se ridica, in prezent, la 57 de milioane de familii. Potrivit unui raport privind evolutia televiziunii digitale in aceasta tara, dat publicitatii in aprilie de compania Strategy Analytics din Boston, numarul de familii cu acces la televiziune digitala - principala platforma de dezvoltare a sistemelor VOD-PPV - va creste la 77 de milioane pana in 2008.