ING Bank avea in ianuarie 2015 peste 30.000 de utilizatori de mobile banking, iar la inceputul anului ajunsese la 180.000 de clienti care se logheaza cel putin o data pe luna in platforma mobila. Numarul acestora a continuat sa creasca, in prezent apropiindu-se de 200.000, precizeaza Anghel, care subliniaza ca in mobile numarul de logari este in medie de 10 pe luna, mult peste interactiunile pe desktop.

"Este un comportament pe care il anticipasem si de aceea am descurajat la un moment activarea de Home Bank cu digipass si am incurajat activarea cu username si parola. Anticipam ca aici vor fi mai multe logari si va fi imposibil sa faci asta cu digipass. Este esential sa poti sa te loghezi in lift sau in metrou sau oriunde vrei tu, dar nu poti sa faci asta cu doua device-uri in mana", explica Robert Anghel.

El precizeaza ca online banking-ul nu va disparea, trendul interactiunilor de pe desktop fiind constant, in timp ce pe mobile trendul este de acceleratie puternica. "Pana la finalul anului sesiunile de mobile vor fi mai multe decat cele de desktop. Insa, sesiunile de desktop nu vor disparea, pentru ca sunt pur si simplu altfel de tranzactii care se intampla pe desktop. Este mai simplu sa platesti factura cand esti acasa, de pe canapea, decat sa o faci in metrou, de pe mobil. Vedem comportamente diferite intre zona de desktop si cea de mobile", completeaza specialistul in digital al ING Bank.

Deocamdata, cea mai importanta functionalitate care lipseste pe mobile este plata in strainatate, in timp ce alte functionalitati mari sunt prezente si in mobile banking.

Urmariti interviul complet cu Robert Anghel in video-ul de mai sus.